Salarii mai mari pentru bugetari. Majorarea intră în vigoare de luna aceasta

Salarii mai mari pentru bugetari. Majorarea intră în vigoare de luna aceasta sursa foto. EVZ

Mai multe categorii de angajați din sistemul bugetar vor primi salarii mai mari, începând cu această lună, august 2022. Măsura, care urmează să fie aprobată într-o ședință de guvern, nu se va aplica demnitarilor și nici lucrătorilor din administrațiile publice locale. De altfel, în cazul acestora din urmă salariile sunt stabilite la nivel local, în baza hotărârilor de consiliu local sau județean, după caz.

Guvernul vine cu vești bune pentru mai multe categorii de bugetari, ale căror salarii vor fi majorate începând cu luna august 2022. Decizia urmează să fie adoptată într-o ședință de guvern, în următoarea perioadă, astfel încât să poată fi aplicată. Conform legii, salariiel aferente lunii august se plătesc, de către angajatori în luna septembrie.

Salariații care lucrează în sistemul public de stat vor primi salarii mai mari în condițiile în care puterea de cumpărare a înregistrat o scădere semnificativă în ultima perioadă. Vor fi exceptați de la această măsură demnitarii şi angajaţii din administrația publică locală. Salariile pentru cei din urmă sunt stabilite la nivel local, de către autoritățile locale, consiliul local sau județean.

Comform justificării inițiatorilor acestei măsuri, criza generată de pandemia de COVID-19 a dus la adoptarea unor măsuri de natură sanitară și economică care au generat dezechilibre la nivelul indicatorilor macroeconomici. Iar în acest context, în lipsa unor măsuri concrete și rapide mai multe categorii de persoane vor avea de suferit din cauza diminuării puterii de cumpărare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Iar acest lucru va avea un impact semnificativ asupra standardelor de viață ale populației și va duce la amplificarea riscului de sărăcire extremă.

Sursa foto: Gov.ro

Cine beneficiază de majorările salariale

Astfel, Guvernul condus de Nicolae Ciucă pregătește majorarea salariului de bază cu 15% pentru funcționarii publici și personalul contractual din ministerele Culturii și Transporturilor, dar și a lucrătorilor din instituțiile aflate din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora. De asemenea, majorarea salarială va viza și pe angajații din serviciile publice deconcentrate ale acestor ministere.

În plus, Guvernul mai pregăteşte acordarea majorării salariului de bază cu 15% pentru personalul de la Institutul Național de Statistică precum și din cadrul direcțiilor regionale și județene de statistică.

În primăvară, Parlamentul a votat majorarea salariilor bugetarilor, cu începere de la 1 iulie, cu 25% din diferența dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 și nivelul în plată la finele anului trecut. De asemenea, Legislativul a aprobat și acordarea unui spor de 50% pentru bugetarii care lucrează în cadrul unor proiecte finanțate din fonduri externe rambursabile.

Salariul la stat mai mare decât la privat

Lucrătorii angajați la stat au urcat pe prima poziție în 2017, ca nivel salarial, peste veniturile plătite în privat. S-a întâmplat în contextul creșterilor salariale accelerate din acea perioadă, iar situația s-a menținut inclusiv în perioada pandemiei. Costurile cu salariile bugetarilor au fost estimate la peste 37% din veniturile bugetare ale statului.

Doi ani de înghețare a salariilor din sectorul bugetar (cu unele excepții, cum ar fi personalul medical și profesorii), corelat cu revenirea economiei și inflația care a erodat veniturile angajaților din sectorul public, au adus ponderea salariilor în venituri la cel mai redus nivel după 2017, conform profit.ro.