Acordul privind cerealele arată cum comunitatea internațională învață să trăiască cu războiul
- Maria Dima
- 26 iulie 2022, 12:41
Cu un guvern funcțional, Brazilia poate juca, la scara Sudului Global, rolul pe care Turcia l-a avut în privinţa acordului
Pe măsură ce Brazilia dispare din diplomația mondială, înecată în marea minciunilor lui Jair Bolsonaro, comunitatea internațională a început să răspundă haosului geopolitic provocat de invadarea Ucrainei.
Conduși de o ONU mai activă și de o Turcie întărită de rolul său regional strategic, reprezentanții ucraineni și ruși au semnat, vineri (22 iulie), primul acord care vizează ridicarea blocadei de la Marea Neagră, unul dintre principalii vectori ai escaladării prețurilor unor alimente care a răsturnat guverne, a condus la înăsprirea unor politici monetare și a sporit riscul unei recesiuni globale, potrivit folha.uol.com.br.
Dacă miniştri apărării rus și al al infrastructurii ucrainean au refuzat să stea la aceeași masă, realitatea este că Kievul și Moscova au negociat activ și au semnat documente identice.
Temporar, pactul urmărește să permită circulația navelor paralizate în porturile ucrainene de la începutul conflictului și să elibereze stocurile de cereale. Pe de altă parte,va fi înlesnită circulaţia maritimă rusească, puternic zguduită de sancțiuni. Acordul ar fi reînnoit automat cu patru luni de acum înainte, dacă va avea succes, ceea ce este departe de a fi garantat.
Deși precar și permanent amenințat de volatilitatea războiului, acordul rămâne în istorie ca primul efort concret de refacere a relațiilor dintre Occident și Est în lumea post-Ucraina. Toate părțile par să recunoască faptul că disputa privind suveranitatea teritorială este ireconciliabilă în prezent. Diplomația a lăsat deoparte rezolvarea conflictului și a început să caute dispozitive care să asigure cooperarea internațională pe măsură ce situația evoluează pe câmpul de luptă.
Aranjamentul privind cerealele este doar primul al diplomației de urgență
Echipa diplomatică a lui Lula pare să fi simțit schimbarea direcţiei vântului. Mai mult decât să stoparea isteriei bolsonariste, punerea la cale a unei întâlniri a candidatului cu ambasadorii BRICS, menționată în "Folha", urmărește să poziționeze un viitor guvern brazilian în acest proces. Condusă de un guvern funcțional, Brazilia poate juca, la scara Sudului Global, rolul pe care l-a jucat Turcia în această săptămână.
Aranjamentul privind cerealele este doar primul al diplomației de urgență care se așteaptă să devină tot mai obişnuită în următoarele luni. Următorul mare test va fi COP-27, la Cairo, când Washingtonul și Beijingul vor trebui să arate dacă pot să continue efortul împotriva încălzirii globale.
Apoi, lumea se va opri să vadă cum se vor comporta Europa și Rusia odată cu sosirea iernii. Pe baza acordului Mării Negre, mulți vor susține o negociere pentru a împiedica întreruperea totală a cooperării energetice. În caz contrar, capitalele europene vor fi amenințate de instabilitatea socială, iar Moscova va trebui să facă față unui al doilea șoc economic după cel provocat de sancțiuni.
Diplomația de urgență nu se referă la pragmatismul comercial, ci la necesitatea de a împiedica vulnerabilizarea sporită a populaţiei mondiale de către conflictele dintre superputeri. (Rador)