Pensionarii au ajuns la disperare din cauza scumpirilor: Iau ce e mai ieftin. Carne nu îmi permit să iau

Pensionarii au ajuns la disperare din cauza scumpirilor: Iau ce e mai ieftin. Carne nu îmi permit să iau Pensie. Sursa foto: arhiva EVZ

Prețurile au sărit în aer în ultima perioadă, atât la alimente, cât și la utilități. După ce plătesc facturile mulți pensionari nu rămân cu mare lucru. Au ajuns să cumpere de este mai ieftin, să renunțe la carne sau să sară peste mese.

Prețurile la utilități, combustibili și alimente au sărit în aer în ultimele lunii. Inflația continuă să crească, semn să puterea de cumpărare a românilor scade tot mai mult. Cei mai afectați de scumpiri sunt pensionarii cu venituri mici. Oamenii spun că merg la piață și de multe ori se întorc cu sacoșele aproape goale pentru că nu își mai permit multe produse.

Scumpiri în lanț

Potrivit ultimelor date de la Institutul Național de Statistică gazele s-au scumpit cel mai mult în ultimul an. Prețul este acum mai mare cu 89,5%. Scumpiri majore au fost și la combustibili (41.32%), dar și la energia electrică (17,05%). .

Toate alimentele din România s-au scumpit în ultimele luni cu cel puțin 10%. Cele mai mari creșteri de prețuri au fost la ulei (49,71%), cartofi (42,18%) și făină (15,94%).

Ne puteți urmări și pe Google News

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 15,1% în luna iunie a acestui an, semn că prețurile nu se vor opri aici, iar puterea de cumpărare este tot mai mică.

Situație disperată

Pensionarii cu venituri mici au ajuns într-o situație disperată. Oamenii aleg de este mai ieftin, sar peste mese sau mănâncă foarte rar carne. Și legumele sunt foarte scumpe, deși suntem în plin sezon.

„Cam peste tot sunt cam aceleași scumpiri. Iau ce e mai ieftin. Fiica mea are o depresie, nu are servici, are și un copil, deci trăim trei persoane din pensia mea", a spus o pensionară.

„Am grijă de o bătrână de 91 de ani, am pensie 800 de lei, vai de capul meu. Eu nu mănânc, dacă mănânc două felii de pâine pe zi. Carne nu îmi permit să iau. E foarte greu", a mai spus o altă pensionară

„Pensiile sunt cum sunt, statul de noi nu mai are grijă absolut deloc. Acum, că mănânci carne sau mănânci legume, e cam același lucru, să știți. Totul s-a scumpit", a spus un alt pensionar, potrivit Antena 3.