Telescopul spațial James Webb, lovit de un meteorit. NASA anunță daune imposibil de remediat
- Ionel Sclavone
- 20 iulie 2022, 22:08
Telescopul spațial James Webb a fost lovit de un meteorit, iar daunele sunt semnificative și imposibil de remediat. Senzorii echipamentului au detectat șase deformări ale panourilor oglinzii primare cauzate de ciocnirea cu micrometeoriți. Oficialii NASA au precizat că meteoritul care a lovit telescopul a provocat prejudicii care nu pot fi remediate la unul dintre panourile folosite pentru a cerceta spațiul cosmic.
NASA a anunțat că un meteorit care a lovit telescopul spațial James Webb a provocat daune destul de mari, după cum relatează Sky News. Dat fiind că este amplasat în spațiu, este aproape imposibil ca telescopul să fie protejat de micrometeoriții care plutesc în imponderabilitate. Drept urmare, a arătat NASA, telescopul a primit mai multe lovituri suferind diferite daune. Până acum senzorii echipamentului au detectat șase deformări pe panourile oglinzii primare, care au fost atribuite acestor lovituri.
„Oglinzile telescopului sunt expuse spaţiului, aşa că ne-am aşteptat ca impacturi ocazionale cu micrometeoriţi să degradeze ușor performanţa telescopului de-a lungul timpului”, a spus Lee Feinberg din cadrul NASA.
Parte din problemele cauzate de ciocnirea cu aceste corpuri cosmice sunt corectate prin ajustarea calculelor matematice de către specialiștii NASA. Aceștia aplică formulele de corecție la datele pe care le primesc din spațiu.
Ultimul meteorit cu care s-a ciocnit telescopul spațial James Webb a provocat pagube mult mai mari, care nu pot fi remediate, la unul dintre panourile pe folosite pentru a cerceta spațiul cosmic. Lovitura a avut loc undeva între 22 și 24 mai, a fost cauzată de un meteorit mai mare, iar acest lucru a dus la o „modificare semnificativă și necorectabilă” a segmentului C3, a transmis NASA într-un document.
NASA caută soluții pentru a evita impactul cu meteoriții
Specialiștii susțin că această lovitură nu are un impact foarte mare asupra modului în care funcționează telescopul în ansamblu. Drept urmare, NASA a anunțat că performanțele sale continuă să depășească așteptările. Chiar și așa, lovitura a generat îngrijorare cu privire la impactul pe care l-ar putea avea viitoarele lovituri.
„Nu este încă clar dacă lovitura din 2022 din mai asupra segmentului C3 a fost un eveniment rar. Echipa de proiect efectuează investigații suplimentare privind populația de micrometeoroizi [și] modul în care impacturile afectează oglinzile”, se mai arată în documentul NASA.
Oglinda telescopului a fost „proiectată pentru a rezista bombardamentelor din mediul micrometeoritic pe orbita sa în jurul Soare - Pământ L2, cu particule de mărimea prafului care zboară cu viteze extreme”, a transmis Agenția Spațială americană. Pentru a reduce impactul loviturilor NASA ia în calcul reducerea la minimum a timpului petrecut de telescop „privind în direcția mișcării orbitale, care, din punct de vedere statistic, are rate și energii mai mari ale micrometeoriților”.