Piața imobiliară. Cu cât au crescut prețurile locuințelor și chiriile
- Iulia Moraru
- 9 iulie 2022, 08:00
Prețurile locuințelor din Uniunea Europeană au crescut cu 45% din anul 2010 și până în prezent, acestea având perioade în care au fluctuat considerabil. În ceea ce privește chiriile, prețurile au crescut constant, cu 17%, potrivit datelor publicate de Eurostat. Care este situația din România.
Prețurile pentru locuinţe şi chirii din cele 27 de state membre ale UE şi-au continuat creşterea în primul trimestru din 2022, urcând cu 10,5% şi, respectiv, cu 1,4%, comparativ cu perioada similară din 2021.
Chiriile și locuințele au evoluat diferit pe piață
Acum mai bine de două decenii, între 2010 şi trimestrul doi din 2011, preţurile locuinţelor şi chiriile în UE au urmat căi similare, dar din trimestrul doi 2011 au evoluat diferit pe piață.
În timp ce chiriile au crescut semnificativ până în trimestrul doi din 2021, preţurile locuinţelor au fluctuat considerabil.
După ce au cunoscut un regres sever între trimestrul doi din 2011 şi primul trimestru din 2013, preţurile locuinţelor au rămas mai mult sau mai puţin stabile în perioada 2013 - 2014. Apoi, a fost o creştere rapidă la începutul anului 2015, iar de atunci preţurile locuinţelor au crescut într-un ritm mai accelerat decât chiriile.
Din 2010 până în primul trimestru din 2022, chiriile au crescut cu 17%, iar preţurile locuinţelor cu 45%.
Din 2010, preţurile locuinţelor au fost mai mult decât duble în Estonia, Ungaria, Luxemburg, Cehia, Letonia, Lituania şi Austria.
România, printre țările care au înregistrat o creștere a prețului la locuințe și la chirii
Când comparăm primul trimestru din 2022 cu 2010, preţurile locuinţelor au crescut mai mult decât chiriile în 19 state membre UE.
Preţurile locuinţelor au crescut în 24 de state membre UE şi au scăzut în trei, cel mai semnificativ avans fiind în Estonia (174%), Ungaria (152%) şi Luxemburg (131%). Scăderi au fost observate în Grecia (minus 23%), Italia (minus 10%) şi Cipru (minus 8%).
În România, creşterea prețurilor la locuințe a fost de peste 10%.
Când comparăm primul trimestru din 2022 cu 2010 în privinţa chiriilor, preţurile au crescut în 25 state membre UE şi au scăzut în două: în Grecia (minus 25%) şi în Cipru (minus 1%). Cea mai mare expansiune a fost în Estonia (177%), Lituania (127%) şi Irlanda (77%).
În România, creşterea prețurilor la chirii a fost de peste 20%.