Certificatul digital COVID-19 se prelungește pentru un an. Autoritățile de la Bruxelles au ajuns la un acord
- Ionel Sclavone
- 14 iunie 2022, 12:46
Certificatul digital COVID-19 va fi prelungit încă un an pentru călătoriile în interiorul Uniunii Europene. Parlamentul European și statele membre au ajuns la un acord pe acest subiect, prelugnirea urmând să se aplice până în iunie 2023.
Parlamentul European (PE) şi statele membre au convenit să prelungească cu un an, până în iunie 2023, regulamentul privind aplicarea certificatului digital COVID-19 al UE. Documentul reprezintă un acord care permite cetățenilor să călătorească în interiorul statelor Uniunii fără alte condiționări, după cum anunță autoritățile de la Bruxelles, citate de AFP.
Mai multe state membre ale Uniunii Europene au încetat să mai solicite certificatul digital la intrarea pe teritoriul lor. Cu toate acestea, oficialii de la Bruxelles doresc să se asigure că cetățenii europeni se vor putea deplasa liber și în cazul în care vor apărea noi variante de coronavirus, au explicat reprezentanții Parlamentului European într-un comunicat.
Acordul politic la care s-a ajuns mai trebuie aprobat oficial de Parlamentul European şi de Consiliul UE (reprezentând statele membre), pentru a fi aplicat de la 30 iunie 2022.
Condițiile în care a fost propusă prelungirea măsurii
Regulamentul de implementare a acestui certificat sanitar care atestă vaccinarea împotriva COVID-19, un test negativ sau o infecţie în ultimele şase luni, a intrat în vigoare la 1 iulie 2021. Măsura urma să expire în data de 30 iunie 2022, însă Comisia Europeană a propus să fie prelungit cu un an.
„Situaţia epidemiologică se poate schimba rapid, iar certificatul digital COVID-19 al UE a fost un instrument cheie pentru a ne ajuta să traversăm situaţii fluctuante. (…) Suntem hotărâţi să revenim la libera circulaţie fără restricţii şi salutăm decizia unor state membre de a ridica toate restricţiile de călătorie, inclusiv prezentarea unui certificat COVID-19”, a explicat comisarul european responsabil cu acest dosar, Didier Reynders, citat de AFP.
Situația va fi analizată la finalul anului
La sfârşitul anului 2022, Comisia va trebui să publice un raport privind aplicarea certificatului COVID-19. Acest raport ar putea să fie însoţit de o propunere de scurtare a perioadei de aplicare, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice.
Certificatele de vaccinare vor trebui să reflecte toate dozele administrate, indiferent de statul membru în care persoanele au fost vaccinate.
Va fi prevăzută posibilitatea de a emite un certificat care să ateste recuperarea după boală în urma unui test antigen. Gama de teste antigenice folosite pentru a obține un certificat COVID-19 va fi extinsă.
Totodată, va fi prevăzută posibilitatea de a permite eliberarea de certificate de vaccinare pentru persoanele care participă la studii clinice, arată comunicatul Parlamentului European.