Klaus Iohannis împlinește 63 de ani. Șeful statului are în spate o carieră politică de 22 de ani

Klaus Iohannis împlinește 63 de ani. Șeful statului are în spate o carieră politică de 22 de aniSursa foto: Razvan ValcaneantuEEC

Președintele Klaus Iohannis împlinește luni, 13 iunie, vârsta de 63 de ani, fiind născut în 1959, într-o familie de sași din Sibiu. De mai bine 22 de ani, actualul șef al statului activează în politică, fiind primar al orașului Sibiu, dar și președinte al României, la cel de-al doilea mandat.

Președintele Klaus Iohannis sărbătorește, luni, 13 iunie cea de-a 63 a aniversareKlaus Iohannis s-a născut la Sibiu, în 13 iunie 1959, într-o familie de saşi transilvăneni, după cum scrie într-o scurtă prezentare pe pagina sa de Facebook. El este primul copil al lui Gustav Heinz și Susanne Johannis, un cuplu de sași sibieni care, în 1992, s-au stabilit în Germania, la Würzburg. Klaus Iohannis mai are o soră, Krista Johannis, mai tânără cu patru ani.

„M-am născut pe 13 iunie 1959, la Sibiu, într-o familie modestă de saşi transilvăneni. Deşi părinţii mei au emigrat în anii '90 în Germania, eu am ales să rămân în Sibiu. Am urmat cursurile Facultăţii de Fizică din cadrul Universităţii «Babeş Bolyai» din Cluj Napoca şi, începând cu anul 1983, mi-am îndeplinit visul de a mă afla de cealaltă parte a catedrei la liceul în care am studiat.

Am predat la mai multe şcoli şi licee din Sibiu, inclusiv la Colegiul Naţional «Samuel von Brukenthal», după care, până în anul 2000, am activat ca inspector general în acelaşi domeniu educaţional care mi-a adus cele mai mari satisfacţii”, a scris președintele Klaus Iohannis pe pagina sa de Facebook, în prezentare.

Cariera politică a lui Klaus Iohannis

După o perioadă în care a activat ca profesor de fizică, Klaus Iohannis a ales cariera politică. În 1990 a devenit membru al Forumului Democrat German din România, iar mai apoi, între 2002 și 2000, a fost ales președinte al acestei formațiuni. În 2014 a devenit președinte al PNL din partea căruia a candidat la Palatul Cotroceni. În anul 2000 a devenit primar al orașului, iar în 2014 a fost ales preşedinte al României. A mai obținut un mandat de președinte în 2019, după ce a câștigat în fața Vioricăi Dăncilă, din partea PSD.

Klaus Iohannis a relatat cum a devenit preşedintele PNL, postură din care a candidat la alegerile prezidenţiale din 2014.

„Astăzi, în calitate de preşedinte ales al românilor, port o imensă onoare. Port, de asemenea, o uriaşă responsabilitate - aceea de a aduce România pe drumul drept, de a o transforma într-un stat de drept autentic, prosper şi demn. Îmi doresc ca fiecare român să se simtă în ţara lui ca acasă, o casă pe care o iubeşti şi de care eşti mândru”, a arătat Klaus Iohannis.