Mafia, interesată de defrișările ilegale și de investițiile publice. Avertismentul Italiei: „Grupurile criminale nu mai folosesc violența”

Mafia, interesată de defrișările ilegale și de investițiile publice. Avertismentul Italiei: „Grupurile criminale nu mai folosesc violența”Sursa foto: Dreamstime.com

Grupările mafiote ar putea fi interesate de piața construcțiilor din România, dar și de afacerile cu lemn provenit din defrișări ilegale. Avertismentul vine din partea ambasadorului Italiei la București. Alfredo Durante a arătat că epoca violenței s-a încheiat, iar mafioții sunt mult mai dispuși să recurgă la acte de corupție pentru a-și promova interesele.

Ambasadorul Italiei la București, Alfredo Durante, atrage atenția că grupările de tip mafiot adoptă metode corupte ca să se infiltreze în administrația publică, să obțină contracte publice sau să se deruleze afaceri legale pentru a spăla banii din activitățile criminale. Alfedro Durante a recomandat României să supravegheze cu mai multă atenție defrișările ilegale, dar și piața construcțiilor. Aceste domenii prezintă un interes foarte mare pentru organizațiile de tip mafiot. Lucrările publice, în mod special, sunt foarte atractive pentru mafioți.

„Punerea uniformă în aplicare a cadrului juridic al Uniunii Europene poate ajuta procurorii, judecătorii și funcționarii poliției să contracareze interesele și activitatea crimei organizate. Desigur, în cele două țări pot fi sectoare diferite în care aceste grupuri sunt mai active, ştim că, în România, de exemplu, domeniul defrișărilor ilegale sau unele aspecte ale pieţei construcțiilor pot fi infiltrate de grupuri criminale. Cred că același lucru este și în Italia în privinţa, de exemplu, a construcției de infrastructuri și de lucrări publice”, a mai spus diplomatul din Italia.

De aceea, diplomatul italian recomandă autorităților române să ia în considerare genul acesta de legături și să respingă orice formă de corupție exploatată de grupurile criminale.

sursa foto. You Tube

Mafia modernă și-a schimbat modul de acțiune

Alfredo Durante a arătat că epoca crimelor a apus, iar Mafia modernă preferă corupția în locul violenței și a intimidării. De aceea, caută puncte slabe unde să acționeze ca să-și promoveze interesele.

„Acum, lupta împotriva crimei organizate necesită şi luarea în considerare a legăturilor dintre corupție și crima organizată, pentru că acum grupurile criminale nu mai folosesc violența sau intimidarea, ci adoptă metode corupte ca să se infiltreze în administrația publică, să facă achiziții publice și folosesc spălarea banilor să se infiltreze în economia legală. De aceea trebuie să luăm în considerare aceste legături și să respingem orice formă de corupție folosită, exploatată de grupurile criminale”, a declarat diplomatul Italia.

În acest sens, Alfredo Durante a apreciat cooperarea dintre Direcția Națională Anticorupție și Curtea de Procuratura Specială Antimafie din Italia. El a subliniat că lupta împotriva organizațiilor de crimă organizată necesită resurse foarte mari, niciodată suficiente.

„Aș spune că resursele nu sunt niciodată suficiente pentru a combate aceste fenomen. Ceea ce este important este schimbul de informații, interoperabilitatea bazelor de date și, în special, înghețarea activelor și confiscarea activelor controlate de crima organizată. Acest lucru este foarte important pentru încercarea de a proteja economia de infiltrări și protejarea drepturilor părților mai fragile ale societății”, a precizat ambasadorul, conform Digi 24.

Ne puteți urmări și pe Google News