După aproape o sută de zile de la atacul neprovocat al Rusiei asupra Ucrainei, ONU estimează că cel puțin 4.000 de civili ar fi fost uciși. Numărul adevărat este cu siguranță semnificativ mai mare. Un raport publicat vineri de o echipă de experți juridici independenți a concluzionat că atrocitățile Rusiei din Ucraina sunt echivalente cu un genocid.

În ciuda acestui fapt, în Occident începe să se dezvolte curentul de gândire că victimele trebuie să negocieze cu ucigașii lor și să accepte mai multă vărsare de sânge și ocupație pentru a-i oferi lui Putin o „rampă de ieșire”. Este o iluzie jignitoare și periculoasă.

În discursul său de la Davos de săptămâna trecută, Henry Kissinger a recomandat ca Ucraina să pună capăt războiului demonstrând „înțelepciune” și întorcându-se la „statu-quoul de dinainte”. Cu alte cuvinte, Ucraina trebuie să cedeze teritoriul Crimeii și al Donbasului pe care Rusia l-a ocupat deja, ca recompensă pentru dezlănțuirea a trei luni de măcel și provocarea celei mai mari crize a refugiaților din Europa de la Al Doilea Război Mondial.

Practicanții de realpolitik trebuie să înțeleagă că Ucraina nu luptă doar pentru teritoriu, ca în jocul de societate Risk, ci și pentru oamenii care locuiesc acolo. Bucha, suburbia Kievului, va rămâne pentru totdeauna în istorie ca un loc al unor crime odioase de război comise de forțele ocupante rusești după doar câteva săptămâni. În fiecare locație pe care armata lui Putin a ocupat-o, avem o listă dureroasă de torturi, violuri, crime și dispariții forțate. Infrastructura civilă și critică este țintită în mod deliberat, iar orașe întregi, cum ar fi Mariupolul, au devenit de nelocuit. O asemenea suferință a fost creată în doar câteva luni; nici nu ne putem imagina ce s-ar întâmpla în câțiva ani. Atunci când ucrainenii aud că trebuie „să renunțe” la teritoriu, asta înseamnă că trebuie să-și abandoneze compatrioții.

Iar teroarea nu încetează după ce forțele rusești au „eliberat” un oraș. Această invazie nu a fost niciodată despre obținerea de teritorii, ci este o inginerie socială comisă la scară largă de un regim care nu crede în existența identității ucrainene sau a statului ucrainean. Videoclipurile postate pe canale de Telegram, filmate în regiunile ocupate Herson și Zaporojie, arată cum locuitorii înfricoșați sunt forțați să recite confesiuni și să confirme că „au urmat un curs complet de denazificare”. Acest experiment grotesc amintește de spălarea pe creier a musulmanilor uiguri de către guvernul chinez în taberele de concentrare Xinjiang. Dar se pare că Ucraina trebuie să-și predea oamenii acestor torționari de dragul unei „înțelegeri negociate” inexistente cu Rusia.

Dacă viețile ucrainenilor tiranizați nu provoacă suficientă îngrijorare pentru luarea de măsuri, atunci apelez la pragmatismul factorilor de decizie politică. Războiul din Ucraina nu a început în 2022, ci în 2014, atunci când forțele rusești au invadat și au ocupat ilegal Crimeea, Donețk și Lugansk, primind un răspuns timid de la comunitatea internațională. A satisfăcut cumva această abordare precaută setea lui Putin pentru ținte noi? S-au bucurat democrațiile vestice de o perioadă de pace dacă i-au oferit Kremlinului ceea ce își dorea? De la bombardarea civililor din Alep, la folosirea de arme chimice pe străzile din Anglia și susținerea reprimării violente a protestelor de către dictatura bielorusă, Putin a dus o campanie de destabilizare globală și va continua să facă asta dacă nu este contracarat puternic.

Cuvântul „compromis” nu se află în vocabularul lui Putin. Știm asta din modul în care i-a amăgit pe propriii săi cetățeni. Când a devenit președinte al Rusiei în 2000, Putin a propus un contract social eficient cu țara – în schimbul unei economii puternice care ar scoate Rusia din sărăcia post-sovietică, libertățile politice urmau să fie restrânse serios. Ceea ce a urmat a fost o orgie a cleptocrației în care profiturile din rezervele abundente de petrol și gaze ale țării au fost deturnate în conturile bancare ale elitei și au fost cheltuite în principal în Occident. Contractul cu poporul rus a fost încălcat de la început, iar distragerea de la acest fapt a constituit-o cucerirea imperială regulată a statelor învecinate.

Obiectivul inițial de război al Kremlinului a fost de a ocupa în totalitate Ucraina în câteva zile, iar dacă ar fi reușit acest lucru, mai mult ca sigur că alte țări ca Moldova și Kazahstan ar fi fost următoarele amenințate. Dar pericolul nu a trecut încă. Belarus a fost practic anexată în mod neoficial. Ceea ce vor Kissinger, anumite guverne europene și alți actori este o predare efectivă și o reconciliere care vor produce și mai multe amenințări de securitate.

Este adevărat că inflația poate să fie o problemă mult mai mare pentru alegători și că întreruperile de pe piețele alimentare și energetice mondiale se vor intensifica probabil în următoarele luni. Dar insinuarea că această situație este cauzată de insistența Ucrainei de a lupta pentru supraviețuire, în loc de blocada navală rusească din porturile ucrainene de la Marea Neagră care împiedică zeci de milioane de tone de cereale să ajungă la destinație este rezultatul unei interpretări greșite a ceea ce se întâmplă sub ochii noștri. Sugestia recentă a Rusiei că ar putea redeschide exporturile de cereale ale Ucrainei în schimbul renunțării la sancțiuni ar trebui să elimine orice fel de dubii din mințile noastre cu privire la sursa tulburării actuale din lume.

În fața unei campanii de genocid, ucrainenilor nu ar trebui să li se spună să-și negocieze existența. În ultimele zile, am vorbit cu colegi apărători ai drepturilor omului din Siria și Libia, țări în care forțele și mercenarii ruși produc măcel și distrugere cu o impunitate totală. Lumea nu poate permite ca Ucraina să fie adăugată pe această listă. Noi nu vom fi ultimii. Cei care își acoperă cinismul cu un așa-zis pragmatism trebuie să se întoarcă la școală și să învețe că singura modalitate de a învinge un bătăuș este de a-l înfrunta.

Oleksandra Matviychuk este președinte al Centrului pentru Libertăți Civile (Center for Civil Liberties), membru în consiliul IRF (International Renaissance Foundation) și promotor al drepturilor omului în Ucraina