Eveniment AUR dedicat Zilei Eroilor la Valea Uzului. George SImion invită toți românii să i se alăture

Eveniment AUR dedicat Zilei Eroilor la Valea Uzului. George SImion invită toți românii să i se alătureNoi partide se alătură AUR. Sursa foto: Razvan Valcaneantu/EVZ

Mai mulți parlamentari ai AUR vor participa joi, 2 iunie la Cimitirul militar internaţional de la Valea Uzului, unde vor participa la evenimentele dedicate Zilei Eroilor. Liderii AUR fac apel la „toți românii” să participe la aceste manifestări. Ei amintesc de momentele tensionate din 2019, care au izbucnit după ce crucile soldaților români, îngropați aici, au fost acoperite de reprezentanți ai comunității maghiare cu saci de gunoi.

Liderul AUR, George Simion a anunțat că mai mulți parlamentari ai partidului pe care îl conduce vor participa la un eveniment la Cimitirul militar internaţional de la Valea Uzului. Manifestarea este programată pentru joi, începând cu ora 17.00. Parlamentarii AUR doresc să marcheze, aici, Ziua Eroilor, conform unei declarații a președintelui AUR, George Simion.

„Vom fi prezenţi joi începând cu ora 17,00 la Valea Uzului, unde, din pricina presiunilor pe care UDMR le pune, există o ameninţare ca în Cimitirul militar internaţional să fie demolate crucile eroilor români. E vorba de acele cruci pe care şovinii au pus saci de gunoi în 2019, în luna mai, tocmai pentru a stârni tensiuni etnice care sunt din nou repornite în aceste zile”, a afirmat George Simion.

Participarea parlamentarilor AUR la manifestarea de la Valea Uzului vine în contextul incidentelor din 2019, dintre comunitățile română și maghiară. Totul a izbucnit după ce în spațiul public au apărut imagini cu crucile soldaților români acoperite cu saci de gunoi. A fost vorba despre o acțiune inițiată de o activistă maghiară. Gestul a declanșat o revoltă a cetățenilor români care a culminat cu incidente între membri ai comunităților română și maghiară, de Ziua Eroilor, în 6 iunie.

AUR invită toți românii la Valea Uzului

Prezent la întâlnirea cu jurnaliștii, colegul lui Simion, deputatul Dan Tanasă a făcut apel la toți românii, invitându-i să ia parte la evenimentul inițiat de AUR de Ziua Eroilor.

„AUR face apel către toţi românii să participe la evenimentul de la Valea Uzului, joi 2 iunie, cu ocazia Zilei Eroilor. Din păcate, acolo există şi o sentinţă prin care crucile eroilor români se doresc a fi scoase din cimitir. Noi protestăm vehement, considerăm că acest fapt este inacceptabil, tocmai de aceea facem un apel către toţi românii să se adune la Valea Uzului pentru a marca aşa cum se cuvine Ziua Eroilor şi somăm autorităţile publice să nu trateze această zi cu indiferenţă şi să organizeze manifestări dedicate Zilei Eroilor pentru a cinsti aşa cum se cuvine eroii neamului”, a delcarat deputautl Dan Tanasă.

Incidentele de la Valea Uzului, din 2019

Incidentul de la Valea Uzului, din 2019 a fost provocat de un gest comis de un grup de activiști maghiari. Aceștia au acoperit cu saci de gunoi crucile soldaților români îngropați la Valea Uzului. UDMR a apreciat gestul drept o provocare menită să discrediteze comunitatea maghiară din România.

Însă, pe 29 mai 2019, primarul comunei Sânmartin a decis să închidă cimitirul militar Valea Uzului timp de 30 de zile. Mai mult, pe 3 iunie, Consiliul Județean Harghita a decis că cimitirul va putea fi vizitat doar o oră pe săptămână. Toate aceste decizii, de a bloca accesul în cimitir a avut drept consecință o revoltă cetățenilor români. Mai multe organizații românești și-au anunțat intenția de a organiza evenimente dedicate eroilor în cimitir, cu prilejul zilei de 6 iunie, Ziua Eroilor

În ziua respectivă românii au fost întâmpinați, la porțile cimitirului din Valea Uzului, de câteva sute de etnici maghiari din Harghita și Covasna, care protestau. Protestul a fost anunțat chiar de actualul ministru al Mediului, unul dintre liderii UDMR, Barna Tánczos. Între cele două grupări, formate din români și maghiari au fost plasați aproximativ 200 de jandarmi care urmau să asigure ordinea publică.

În cele din urmă, unii etnici români au forțat drumul în cimitir, unde au ținut o ceremonie de comemorare a soldaților români.