Necesitatea unei certificări ISO într-o afacere din domeniul construcțiilor

Necesitatea unei certificări ISO într-o afacere din domeniul construcțiilor Sursa foto: It Exclusive

Firmele din domeniul construcțiilor sunt foarte importante în orice tara și în orice regiune, asigurând necesarul de forță de muncă umană și de echipamente pentru numeroase proiecte, atât în sectorul public cât și privat. Putem merge atât de departe încât să spunem că sunt chiar esențiale, ceea ce este practic adevărat, fiind nevoie de experiență și soluții eficiente în realizarea de construcții durabile și mai ales, sigure.

Fie că vorbim de realizarea unei clădiri pentru un spațiu public sau unul privat, este nevoie în primul rând de obținerea de avize și aprobări de la instituțiile statului care se ocupă cu asta, pentru a putea desfășură în condiții perfect legale și fară nicio problema ulterioara activitățile necesare. De asemenea, se realizează licitații sau sunt alese inițial mai multe firme posibile care să se poată ocupa de proiect urmând că în final să fie alese una sau mai multe, în funcție de cât de mare și de complex este acel proiect.

Daca este vorba despre un compex rezidențial, o firmă poate fi suficientă dar dacă vorbim despre o autostrada, un drum express și proiecte care se întind pe suprafețe mari, ar putea fi nevoie de mai multe firme sau de o firmă foarte mare, care să dispună de mulți angajați, echipamente și resurse. Atât în ceea ce privește construcțiile cât și orice alt domeniu și activitate, un lucru este clar.

O firmă care dorește să își ofere serviciil trebuie de asemenea să ofere și garanția calității, în tot ceea ce face. Există multe cazuri în care clienții nu accepta o firmă din cauza faptului că deși oferă calitate de top percepe preturi foarte mari, ceea ce până la urma este perfect normal, dar și cazuri în care important nu este prețul ci mai degrabă că rezultatul să fie cel dorit. Este necesar că standardele de calitate, eficienta și siguranță să fie îndeplinite pentru că din nou, să nu fie atrase sancțiuni, din partea instituțiilor și astfel pierderi financiare și a încrederii pe piață.

Pentru a oferi informații despre cât de buna este o firmă sau un serviciu și dacă astfel merită a fi luat în considerare, că în cazul licitațiilor publice de exemplu, au luat naștere certificările ISO. Acestea pot fi obținute de orice firma și sunt clasificate în mai multe categorii sau serii, în funtie de aspectele pe care le acoperă. Printre acestea se numără și certificarea ISO 9001 care face parte din seria 9000, este cea mai cunoscuta dintre acestea și totodată, singura ce poate fi obținută de companii. Aceasta se refera la îndeplinirea condițiilor pentru managementul calității, prin care cineva poate ști că o firmă vă oferi produse și servicii de calitate.

Exista, în ceea ce privește aceste certificări, o instituție internațională reprezentativa însă eliberarea acestora către o firma dintr-o anumită tara, pentru a fi efectuata mai rapid și cu costuri mai mici, se face prin intermediul firmelor partenere acreditate, capabil să ofere aceste certificări. Exista în acest sens firme ce pot oferi o singura certificare sau mai multe și de asemnea, exista firme ce au doar una sau mai multe, acest lucru fiind posibil în cazul oricărei firme dar nu neapărat necesar. De asemenea, exista și firme acreditate mai bine dar și mai puțin bune, care nu eliberează o certificare într-un timp atât de scurt că altele și nu prezinta profesionalismul de care ar trebui să dea dovada. Așadar, în alegerea unei agenții care să ofere certificări ISO, trebuie alese cele mai bune și totodată, cele care să le poată oferi într-un timp cât mai scurt.

Multe firme se decid să obțină o certificare abia atunci când participa la o licitație publica sau doresc să încheie un contract cu un client care impune acest lucru și astfel, au nevoie de o firma care să facă asta în cel mai scurt timp posibil și de ce nu, și la un preț bun. Pentru că în prezent nu mai este necesara deplasarea la o astfel de agenție pentru a înregistră o cerere dar și pentru a rezolva anumite aspecte ci multe se pot rezolva online, pe site-urile acestora, este mult mai ușor și mai rapid de obținut o certificare ISO.

Printre alte avantaje aduse de o certificare ISO, pe lângă participarea la licitații publice și posibilitatea mai mare că o firma ce o deține să fie aleasa în detrimentul altora, se numără și câștigarea incredereii clienților și a posibililor parteneri mult mai ușor, creșterea notorietății, îmbunătățirea sistemului de management al acelei firme precum și o mai mare eficienta insarcinile de lucru.

Nu este însă suficient că o firma să își doresca să obțină o certificare. Trebuie de asemenea că aceasta să îndeplinească anumite cerințe, impuse de organizația internațională pentru standarde, prin modernizarea echipamentelor, instruirea angajaților, implementarea de masuri de siguranță cât mai bune, utilizarea de materii prime, mijloace și tehnici profesioale și de calitate.

Revenind la firma de construcții, aici este nevoie de personal specializat și care să acopere toate funcțiile cerute într-un proiect, de la șoferi de camioane și mașini de turnat asfalt sau beton până la cei ce se ocupa de finsare, instalații sanitare și electrice, amenajări și așa mai departe, practic, de la angajați simpli până la ingineri, proiectanți și așa mai departe. Desigur, pot fi contractate și parti terțe însă posibilitatea de a-i avea în propria firmă pe toți angajații necesari este mai ieftin și mai eficient. Este așadar important că o astfel de firmă să obțină certificările ISO necesare pentru a se putea dezvolta și a putea prelua proiecte cât mai mari și mai importante.

Ne puteți urmări și pe Google News