Nenorocirea care va lovi întreaga planetă. Foametea va teroriza omenirea în viitorul apropiat

Nenorocirea care va lovi întreaga planetă. Foametea va teroriza omenirea în viitorul apropiat Sursa foto: arhiva EVZ

Bogdan Aurescu a lansat avertizări cu privire la o viitoare criză alimentară. Oficialul susține că multe țări se află în pericol, de aceea este extrem de important să fie contracarată. Ministrul de Externe a făcut precizări și cu privire la exportul de cereale din Ucraina, realizat prin porturile de la Galaţi şi Constanţa.

Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a lansat avertizări cu privire la o viitoare criză alimentară, care ar putea afecta mai multe state curând. Șeful diplomației române a vorbit luni despre rolul pe care țara noastră îl are în exportul de cereale din Ucraina. Potrivit acestuia, peste 120.000 de tone de cereale au fost transportate prin portul Constanţa. De asemenea, pentru astfel de transporturi se va folosi și portul din Galați.

"Este foarte important să contracarăm o criză alimentară, care, în cazul multor ţări, se apropie", a afirmat şeful diplomaţiei române.

Bogdan Aurescu a precizat, înainte de reuniunea miniștrilor de Externe din statele membre UE care se desfășoară la Bruxelles, că România susține un al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, în contextul războiului din Ucraina.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Ne vom concentra astăzi, desigur, pe Ucraina și pe efectele crizei generate de atacul Rusiei împotriva acestei țări europene. Și, desigur, nu putem evita discuția privind cel de-al șaselea pachet de sancțiuni. România susține pachetul și soluțiile care au fost propuse și discutate până acum. Sperăm că se va ajunge la o soluție care va reuni toate Statele Membre în susținerea adoptării acestui pachet”, a arătat ministrul de Externe.

Bogdan Aurescu susține cel de-a șaselea val de sancțiuni aplicate Rusiei

Ministru român de Externe a fost întrebat, în cadrul conferinței de presă susținută înainte de reuniunea miniștrilor de Externe din statele membre UE, cum ar putea fi convins omologul său ungar să voteze pozitiv adoptarea celui de-al șaselea pachet de sancțiuni.

„Nu voi intra în astfel de detalii, întrucât negocierile sunt încă în derulare. Aștept dezbaterea de astăzi, din Consiliu, unde vom asculta argumentele colegilor din Ungaria și vom vedea ce soluții putem găsi pentru a face posibilă adoptarea celui de-al șaselea pachet de sancțiuni. Cred că avea nevoie de acesta. Și avem nevoie de el acum”, a declarat Bogdan Aurescu.

Oficialul a reamintit de criza refugiaților ucraineni, precizând că, până în prezent, aproape un milion de persoane care fug de războiul din Ucraina au sosit în România.