Românca acuzată că și-a executat iubitul italian a fost achitată de o instanță din Spania
- Simona Suciu
- 16 mai 2022, 12:50
Cristina Elena Toma fusese acuzată de crimă, dar în final s-a stabilit că este nevinovată. Sentința nu este definitivă, iar românca nu poate să părăsească Spania până la terminarea procesului.
Românca acuzată în Spania că și-a ucis iubitul italian a fost achitată de un juriu popular. Procurorii ceruseră o sentință de până la 21 de ani de închisoare. Juriul a considerat că probele sunt insuficiente pentru a-i demonstra vinovăția.
Cristina Elena Toma a declarat imediat după verdict: „Sunt săracă, dar nu sunt o criminală”. Românca a fost apărată de avocatul Evaristo Llanos. Sentința nu este definitivă, dar feneia nu va mai fi nevoită să se prezinte în instanță la două săptămâni așa cum a făcut până acum. Ea nu are însă voie să părăsească Spania și nici nu își poate recupera cauțiunea plătită până când sentința nu va fi una definitivă, scrie ziarulromanesc.es.
Filmul crimei
Giuseppe Nirta (52 de ani) a fost împușcat șapte ori în 9 iunie 2017, chiar în fața casei pe care o închiriase în El Charcón de Águilas împreună cu iubita româncă. Era bănuit că făcea parte din organizația mafiotă Ndrangheta. Pe trupul său au fost găsite și urme de înjunghiere.
Românca a declarat că, atunci când au ajuns în fața casei, ea a coborât din mașină pe ușa din dreapta. Când italianul a ieșit din mașină, un bărbat cu glugă a venit și a tras mai multe focuri de armă și l-a ucis pe bărbat. Românca a susținut că a fugit și s-a ascuns într-o pădure, de unde a sunat un prieten.
Semne de întrebare
Inițial anchetatorii au mers pe pista unui asasinat mafiot, dar rând pe rând suspecții au fost exonerați. În final în vizorul lor a intrat Cristina Elena Toma. Faptul că a scăpat cu viață, dar și urmele de înjunghiere i-au făcut pe anchetatori să o considere suspectă. În plus, o expertiză din 2018 a arătat că românca avea pe haine urme de praf de pușcă. Acestea ar fi putut ajunge însă pe haine printr-un transfer accidental.
Rudele bărbatului au fost cele mai vehemente și au declarat că femeia nu a acționat singură, ci a avut ajutor. Ei au cerut pedeapsa maximă pentru româncă. Arma crimei nu a fost găsită, iar pentru moment fapta rămâne una cu autor necunoscut.