Este oficial. Ungaria are un președinte femeie. Începe o nouă epocă la Budapesta

Este oficial. Ungaria are un președinte femeie. Începe o nouă epocă la Budapesta Katalin Novak: Ungaria este un bun aliat; Sursa foto. Twitter

Ungaria are un nou președinte, începând de sâmbătă 14 mai. Katalin Novak a fost învestită în funcţie în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat în faţa Parlamentului de la Budapesta. Ea a fost aleasă şef de stat, prin votul parlamentarilor, în data de 10 martie. Este al şaselea preşedinte ales în funcție de la schimbarea sistemului politic din Ungaria, din 1989 - 1990.

În discursul inaugural, noul președinte maghiar, Katalin Novak, a declarat că războiul din Ucraina a aruncat o umbră asupra vieţii maghiarilor. Ea a subliniat felul în care Ungaria și-a deschis granițele în fața refugiaților ucraineni.

Condamnând agresiunea Rusiei, Katalin Novak a declarat că Ungaria „va refuza întotdeauna orice ambiţie de refacere a Uniunii Sovietice”. Ea a subliniat că Ungaria este de partea victimelor nevinovate şi a justiţiei” şi că îşi îndeplineşte obligaţiile care decurg din calitatea de membru al Uniunii Europene şi NATO.

Ungaria, al cărei premier, Viktor Orban, este considerat un apropiat al lui Vladimir Putin, s-a opus instituirii unui embargo asupra livărilor de gaze și petrol din Rusia. Despre acestea se știe că sunt principalele surse de finanțare pentru războiul pe care Rusia îl duce împotriva Ucrainei.

Ne puteți urmări și pe Google News

De asemenea, regimul de la Budapesta a refuzat să ajute Ucraina cu echipament militar sau armament, ca alte state europene, și a refuzat să permită tranzitul unor asemenea transporturi pe teritoriul său. Mulți au văzut în aceste demersuri un semn de susținere al lui Viktor Orban față de regimul de la Kremlin. De altfel, premierul maghiar, Viktor Orban, nu s-a sfiit să-l declare pe Volodimir Zelenski drept un adversar al Ungariei și al partidului său, FIDESZ.

Sursa foto: Belish | Dreamstime.com

Ungaria nu acceptă suspendarea achiziției de gaze rusești

La ceremonia de învestire, Katalin Nowak a precizat că Ungaria nu va renunţa la suveranitatea sa, dar că va susține aderarea Ucrainei la comunitatea ţărilor europene. Și, cu toate că este pregătită să facă sacrificii pentru pace, Ungaria nu va fi de acord cu decizii care cer ungurilor sacrificii mai mari decât durerea pe care ar provoca-o Rusiei, a explicat Novak. Ea s-a referit la suspendarea achizițiilor de gaze naturale și petrol de la Moscova.

În acest context, șeful statului maghiar s-a oferit să medieze pentru reluarea negocierilor de pace între Rusia şi Ucraina.

Novak a promis că va depune eforturi pentru a se asigura că maghiarii sunt înţeleşi şi respectaţi. Ungaria este izolată pe scena politică europeană, din cauza relației apropiate față de Moscova și a opoziției față de deciziile adoptate la Bruxelles. Invazia Rusiei în Ucraina și atitudinea binevoitoare a Budapestei față de Vladimir Putin a dus la răcirea relațiilor din Grupul de la Visegrad. Mulți analiști cred că această construcție, formată din Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, este pe cale să se destrame.

„Să ne păstrăm şi să ne protejăm mândria naţională şi să ne asigurăm că mândria naţională nu se transformă în aroganţă naţională, dar nici în laşitate globalistă”, a spus Katalin Nowak.

Viktor Orban, lăudat de Rusia! Premierul maghiar este un „făcător de pace”. Medvedev: „A făcut un pas curajos într-o Europă fără voce”

Sursa: arhiva EVZ

Viitorul premier va fi ales luni

Katalin Novak a făcut apel la membrii noului parlament să respecte încrederea care le-a fost acordată şi să respecte cadrul constituţional al legislaţiei. Parlamentarii vor alege luni noul premier care va numi în curând membrii noului guvern. Nu mai este un secret pentru nimeni că viitorul premier Ea a spus că, în calitate de cetăţean al Ungariei, se aşteaptă ca cei care se ocupă de puterea executivă să păstreze securitatea poporului maghiar.

La ceremonia de sâmbătă au participat premierul Viktor Orban, preşedintele Parlamentului Laszlo Kover şi alţi oficiali de rang înalt. Katalin Novak a fost aleasă şef de stat de către parlament la 10 martie. Ea este al şaselea preşedinte de la schimbarea sistemului politic din Ungaria din 1989-1990.