Ungaria pierde tot! Pe 27 aprilie devine oficial. Este pentru prima oară când se întâmplă așa ceva în UE
- Ionel Sclavone
- 26 aprilie 2022, 20:29
Ungaria ar putea pierde finanțările din fondurile europene în următoarea perioadă. Autoritățile de la Bruxelles intenționează să demareze procedura prin care guvernul de la Budapesta să fie sancționat pentru deparaje de la statul de drept, libertatea de exprimare și independența justiției. În acest sens, la Budapesta va fi transmisă o scrisoare semnată de Johannes Hahn, comisarul european pentru Buget.
Uniunea Europeană a luat decizia de a demara procedurile de sancționare a guvernului de la Budapesta pentru încălcarea reglementărilor privind statul de drept. Miercuri, 27 aprilie, Ungaria va fi informată oficial, de către Comisia Europeană, că a fost demarată procedura pentru statul de drept. O scrisoare semnată de Johannes Hahn, comisarul european pentru Buget va fi adusă la cunoștința autorităților maghiare.
Acestea vor fi înștiințate cu privire la începerea procedurii care va dura undeva între 6 şi 9 luni. Comsiia Europeană a fost sesizată în legătură cu încălcarea reglementărilor privind statul de drept, independența justiției și libertatea de exprimare, încă de acum doi ani, notează jurnaliştii Nepszava, citați de publicația Capital.ro.
În documentul trimis către Budapesta, Comisia Europeană își exprimă îngrijorările cu privire la trucarea unor licitații din fonduri europene. De asemenea, un alt subiect abordat este legat de procedura de privatizare a Aeroportului din Budapesta.
Budapesta pierde fonduri europene
În condițiile în care Comisia Europeană va ajunge la concluzia că au fost încălcate regulile cu privire la statul de drept, Ungaria riscă să piardă alocările financiare din fonduri europene. Dacă Guvernul de la Budapesta nu va pune capăt practicilor semnalate de autorităţile europene, atunci se va ajunge la suspendarea acestor fonduri, sub formă de sancțiuni.
Trebuie spus că procedura de suspendare a plăților va necesita o decizie a Consiliului Uniunii Europene. Acest for va stabili dacă încălcarea statului de drept duce la încălcarea intereselor financiare ale UE, prin furtul de fonduri.
De altfel, tot din acest motiv, Uniunea Europeană nu a aprobat nici PNRR-ul depus de Ungaria. Este singurul stat din Uniunea Europeană vizat de acest mecanism privind statul de drept. Activarea mecanismului a fost anunțată de Ursula von der Leyen, şefa Comisiei Europene, într-un discurs din Parlamentul European pe care l-a susținut la începutul lunii aprilie.
Ungaria pierde aliații din Grupul de la Vișegrad
Pe de altă parte, Ungaria pierde și aliații din Grupul de la Vișegrad, din care face parte alături de Cehia, Slovacia și Polonia. Aceasta în condițiile în care Viktor Orban și guvernul său sunt suspectați că fac jocurile Rusiei și ale lui Vladimir Putin.
Ungaria a refuzat să impună sancțiuni cu privire la livrările de petrol și gaze naturale Rusiei și, totodată, nu a permis ca pe teritoriul său să se desfășoare transporturi de arme și echipament militar pentru Ucraina.
Viktor Orban este văzut ca un apropiat al lui Vladimir Putin, iar acest lucru i-a îndepărtat pe ceilalți membri ai Grupului de la Vișegrad care se opun invaziei Rusiei în Ucraina.
Budapesta este tot mai izolată
Prim-ministrul slovac Eduard Heger, care pledează, alături de Polonia, pentru intensificarea sancțiunilor împotriva Rusiei și-a exprimat dezamăgirea față de atitudinea Ungariei. Budapesta refuză să aprovizioneze Ucraina cu arme sau să permită ca transporturile militare cu arme să traverseze teritoriul său.
Mai mult, premierul polonez Mateusz Morawiecki a declarat că atât el, cât și omologul său slovac sunt indignați de faptul că țări precum Ungaria și Germania au protestat împotriva sancțiunilor care vizează Rusia. Astfel, se sugerează că există o fisură tot mai mare între membrii Grupului de la Visegrad, iar Ungaria este din ce în ce mai izolată.
De altfel, Budapesta pare să se apropie, în ultima perioadă de Serbia, stat care îi împărătășește opiniile favorabile față de Rusia și Vladimir Putin.