Ziua de vineri 13, o zi a superstițiilor. Ce stă la baza credinței conform căreia urmează un șir de mari ghinioane
- Maria Miron
- 13 mai 2022, 12:24
Un eveniment petrecut în Franța secolului al XIV-lea a născut controverse și speculații legate de ziua a 13-a din calendar, mai ales dacă aceasta cade într-o zi de vineri. Superstițioșii cred că această zi va fi plină de ghinioane, deși fundamentele acestei credințe nu se bazează, neapărat, pe raționalitate.
Superstițiile legate de ziua de vineri, 13 au persistat de-a lungul istoriei, mai ales că multe filme de groază, așa cum este seria „Friday the 13”, propagă ideea conform căreia această zi este una nefastă.
Superstiții legate de ziua de vineri 13
Din punct de vedere statistic, există cel puțin o zi de vineri care cade în a 13-a zi a lunii și maximum trei zile se poate întâmpla asta, pe parcursul unui an calendaristic. Când se întâmplă acest lucru, superstițiile încep să apară, mai ales pentru că există credința că și individual ziua de vineri sau ziua a 13-a din lună aduc ghinion.
Supertițiile privind ziua de vineri au fundament religios, asta pentru că este ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit pe cruce. Pe lângă asta, ziua de 13 a lunii este consemnată în istorie drept o zi sumbră în istoria Franței, căci într-o zi de vineri, pe data de 13 octombrie 1307, regele Franței, Filip al IV-lea, decidea arestarea și uciderea cavalerilor templieri din regat, acuzați de erezie.
Totuși, în anul 2000, ADAC, un club auto din Germania prezenta o statistică privind frecvența accidentelor de circulație din anul respectiv, arâtând că în ziua de 13 a lunii, vineri, au fost înregistrate 849 de accidente rutiere, în vreme ce media zilelor anterioare era de 975 de accidente.
Evenimente nefaste petrecute într-o zi de vineri 13 în istorie
- Compozitorul Gioachino Rossini se temea de numărul 13 şi de ziua de vineri. Ironia sorţii, el a murit fix într-o zi de vineri 13, în noiembrie 1868.
- Regizorul de filme horror Alfred Hitchcock s-a născut într-o zi de vineri 13, în septembrie 1899.
- Pe 13 septembrie 1940, Palatul Buckingham a fost bombardat de nazişti, la ordinul lui Adolf Hitler.
- Vineri, 13 noiembrie 1970 a adus cu ea o adevărată tragedie în Bangladesh, unde peste 30.000 de oameni au murit în urma unei furtuni.
- În 13 octombrie 1972, dată care a picat tot într-o zi de vineri, avionul care transporta echipa de rugby a Uruguayului s-a izbit de Anzii Cordilieri. Toţi pasagerii au murit.
- Pe 13 martie 1992, în Turcia s-a produs un cutremur de 7,4 grade oe scara Richter, în care au murit 2.000 de oameni, iar 50.000 au rămas fără locuinţe.
- În 1996, pe 13 septembrie, vineri, a fost ucis rapperul Tupac Shakur.
- Vineri, 13 august 2010, un băiat de 13 ani a fost ucis de fulger în SUA. Nenorocirea s-a întâmplat la ora 13.13.