Vladimir Putin era nervos sau, poate, doar plictisit. Șeful rus răspundea cu răbdare întrebărilor puse de un mic grup de jurnaliști străini în restaurantul unui modest hotel din Davos. Până când o întrebare a părut să-l irite. S-a uitat spre cel care îi pusese întrebarea, un american, după care i s-a adresat lent, printr-un interpret: „Am să vă răspund imediat la întrebare, dar mai întâi permiteți-mi să vă întreb ce e cu inelul ăla extraordinar de pe degetul dvs”, conform The Guardian.

Toate capetele s-au întors spre el. „De ce e piatra așa de mare?”, a continuat Putin. Unele persoane din public au început să chicotească, iar jurnalistul părea jenat. Putin a părut să-l compătimească ironic și a continuat: „Desigur, nu vă supărați că vă întreb, pentru că nu ați fi purtat așa ceva dacă nu ați fi încercat să atrageți atenția asupra dvs”. Râsetele s-au înmulțit. Până acum, întrebarea în cauză va fi fost uitată. A fost o lovitură de maestru în a abate atenția lumii, dar și ca agresiune.

Liderii europeni l-au tratat pe Putin ca pe un om care doar se preface că e rău

Asta se întâmpla în 2009, iar Putin era deja la putere de aproape un deceniu. Capacitatea lui Putin de a iradia un aer amenințător fără să fi ridicat tonul era șocantă. Dar la fel de șocante erau și râsetele asistenței. În pofida violenței guvernului său – așa cum a fost ea demonstrată în Cecenia și în Georgia – liderii de opinie occidentali erau în continuare înclinați să îl trateze ca pe un om care doar se preface că e rău.

La o reuniune televizată de la Kremlin, avută cu câțiva dintre cei mai apropiați consilieri, Putin s-a jucat cu Serghei Narîșkin, șeful serviciului său de informații străine, făcându-l pe temutul securist să arate ca un prostălău gângav. Plăcerea provocată de umilirea cuiva în public a reapărut la suprafață. Dar, de această dată, nimeni nu a mai râs. Putin era pe cale să arunce lumea în cel mai mare război terestru de după 1945. Trupele rusești și-au lansat invazia totală pe data de 24 februarie. Într-o lună, peste 1 milion de ucraineni și-au părăsit locuințele, mii de soldați și de civili au fost uciși, iar orașul Mariupol, de pe coastă, a fost distrus.

Deși, de luni de zile, serviciile occidentale de informații avertizaseră că Rusia este pe cale să atace, mulți dintre observatorii cu experiență ai lui Putin, atât din Rusia, cât și din Occident, au refuzat să creadă asta. Având în vedere că el se afla de mai bine de 20 de ani la conducere, ei au crezut că îl înțeleg pe Putin. Fără îndoială, el era nemilos și violent, dar se credea și că ar fi rațional, calculat și doritor să integreze Rusia în economia mondială. Puțini credeau că el ar fi capabil de un joc atât de nesăbuit.

Vladimir Putin a devenit un erou al dictatorilor

Totuși, privind în urmă, este clar că lumea „de-afară” l-a înțeles greșit. Din momentul preluării puterii, mulți au văzut în el ce voiau ei să vadă și au minimalizat aspectele cele mai întunecate ale putinismului.

În realitate, indulgența lumii exterioare față de Putin a mers chiar mai departe, făcându-se că nu îi vede excesele. Pentru o generație de dictatori și de conservatori culturali în ascensiune din afara Rusiei, Putin a devenit un fel de erou și un model de urmat. În opinia admiratorilor săi, liderul rus moștenise o țară umilită de dezmembrarea Uniunii Sovietice.

Prin forță și viclenie, el i-a restaurat statutul și puterea pe plan mondial, ba chiar a câștigat o parte din teritoriul pierdut atunci când URSS-ul s-a destrămat. Iar el i-a încântat pe naționaliștii și pe populiștii din lume înfruntând cu succes niște liberali americani precum Hillary Clinton și Barack Obama. Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, nu făcea pur și simplu propagandă în 2018, atunci când spunea: „Pe plan mondial e  nevoie de niște lideri deosebiți, suverani, de niște lideri hotărâți... Rusia lui Putin e un început”.

Cu trecerea anilor, clubul admiratorilor lui Putin a avut membri numeroși. Rudy Giuliani, apropiatul consilier și avocat al lui Donald Trump, și-a exprimat admirația atunci când Putin și-a anexat Ucraina, remarcând: „Ia o decizie și o execută rapid. Asta înseamnă un lider”. Nigel Farage, fost șef al partidelor Ukip și Brexit, totodată prieten cu Donald Trump, spunea odată că Putin este liderul străin pe care îl admiră cel mai mult și adăuga: „Felul în care a abordat toată chestia cu Siria. Strălucit! Nu că l-aș aproba însă pe plan politic”. Matteo Salvini, liderul Ligii Nordului, un partid populist de dreapta și fost vicepremier al Italiei, își exprima și el admirația față de liderul rus, fotografiindu-se cu un T-shirt cu Putin în Piața Roșie. Rodrigo Duterte, președintele Filipinelor, spunea: „Putin este eroul meu preferat”.

China sprijină „nelimitat” Rusia

Mai important decât toți, Xi Jinping este și el un admirator confirmat. La începutul anului 2013, când a fost numit președinte al Chinei, Xi a efectuat prima sa vizită în străinătate, alegând să-l viziteze pe Putin la Moscova. Pe data de 4 februarie 2022, cu doar 20 de zile înaintea invaziei din Ucraina, Putin s-a întâlnit cu Xi la Beijing, cu ocazia celui de-al 38-lea summit al lor. După scurtă vreme, Rusia și China anunțau un parteneriat „nelimitat”. După cum spunea Alexandr Gabuev, un profesor rus, ei sunt acum „țarul și împăratul”. Dacă acest parteneriat al celor doi dictatori va supraviețui invaziei ruse din Ucraina - aceasta este acum una dintre cele mai importante întrebări din politica internațională.

Putin a depus jurământul ca președinte al Rusiei pe data de 31 decembrie 1999, dar la început nu se părea că el va rămâne foarte mult timp în această funcție, ca să nu mai vorbim și de faptul că el nu părea să ajungă cel agresiv adversar al ordinii liberale și un pionier al noului model de conducere autoritară. Cum haotica eră a lui Elțîn din anii ’90 se încheia, ascensiunea lui Putin la principala funcție din stat a fost ușurată de foștii lui colegi din KGB. Dar el se bucura și de aprobarea celor mai bogați și mai puternici oameni, așa-zișii oligarhi, care îl vedeau drept un administrator capabil și o mână sigură, care nu le va amenința interesele.

Văzut dinspre Vest, Putin părea relativ încurajator. În prima sa alocuțiune televizată de la Kremlin, cu ocazia Anului Nou 1999, cu doar câteva ore înainte de a prelua puterea din mâinile lui Elțîn, Putin promitea „să apere libertatea cuvântului, libertatea conștiinței, libertatea presei, dreptul la proprietate – aceste elemente fundamentale ale unei societăți civilizate”.

În martie 2000, el câștiga primele alegeri prezidențiale și afirma cu mândrie: „Am dovedit că Rusia devine un stat democratic modern”. În iunie 2000, atunci când Bill Clinton s-a întâlnit pentru prima oară cu Putin, la Kremlin, el spunea că omologul său rus este „pe deplin capabil să clădească o Rusie prosperă și puternică, respectând totodată libertatea, pluralismul și statul de drept”.

Vladimir Putin, megaloman sau paranoic?

Se prea poate ca ușurința cu care Putin și-a anexat Crimeea - și rapiditatea cu care Occidentul s-a arătat doritor să o ierte – să fi dus la o nejustificată încredere, care însă a dus și la invazia din Ucraina. Evoluția lui reamintește totodată și defectele inerente unui model dictatorial de conducere. Deceniile petrecute la putere pot face un astfel de lider să se cufunde în megalomanie sau în paranoia.

În cele din urmă, eliminarea oricărui control sau echilibru, centralizarea puterii și promovarea cultului personalității vor face un astfel de lider să comită niște greșeli dezastruoase. Din toate aceste motive, dictatura reprezintă un model de guvernare defectuos și periculos.

Tragic este însă faptul că această lecție se tot repetă, în Rusia și în Ucraina. O invazie ar fi urmat să asigure Rusiei statutul de mare putere și totodată locul lui Putin în istorie or, este clar că asta a mers prost. Putin este acum implicat într-un război brutal de cucerire. Anul acesta,  sancțiunile occidentale vor face economia rusă să scârțiie în mod dramatic, iar clasa de mijloc rusească vede cum dispar multe dintre bunurile de consum și libertatea de deplasare apărută după Războiul Rece.

În Rusia nu există disidenți

Este clar că obiectivul neoficial al politicii occidentale este acela de a-l sili pe Putin să plece de la putere, dar s-ar putea ca sfârșitul acestui joc să nu apară pe cât de curând ne-am dori. Adânc cufundat în misiunea asumată de atâtea zeci de ani, este și mai puțin probabil ca Putin să părăsească puterea de bunăvoie, având în vedere că s-ar putea ca succesorul să-i respingă politicile sau chiar să-l trimită în judecată.

Perspectivele unei revolte sunt și ele la fel de slabe, deși mulți îi ridică în slăvi pe rușii care s-au arătat dezgustați de război. Orice proteste ar fi înăbușite prin violență și s-ar solda cu arestări, așa cum s-a întâmplat în Belarusul vecin, în 2020 și 2021. Un al treilea scenariu, eventuala apariție a unui așa-zis grup „luminat” în cadrul elitelor, care să preia puterea – pare și el greu de finalizat.

O lovitură de stat împotriva lui Putin ar fi și ea foarte greu de finalizat: toți disidenții de la Kremlin au fost îndepărtați cu multă vreme în urmă. În plus, Putin își ia foarte în serios securitatea personală și mulți foști gardieni de-ai lui au ajuns bogați. Deși în Rusia mulți oameni ar putea fi dezamăgiți de evenimentele de-acum, transformarea acestei nemulțumiri într-un complot coerent pare ceva de o greutate formidabilă.

Adevărul cel mai greu de admis este acela că stilul de dictator al lui Putin a definit guvernarea sa asupra Rusiei și că, în pofida multor crime și fărădelegi, s-ar putea ca tocmai aceste tactici dictatoriale să-l mai mențină la putere ani buni de-acum înainte, informează Rador.