În calitate de gazdă a negocierilor dintre Moscova şi Kiev, Turcia înţelege să joace un rol major pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ankara are o poziţie de echilibrist între cele două părţi, care îşi are rădăcinile în legăturile profunde ale economiei turce - aflată în dificultate - cu cele două ţări angajate în conflict, conform France 24.

Turcia se află în centrul eşichierului diplomatic între Ucraina şi Rusia. După negocierile de pace care s-au ţinut la Istanbul, între 28 şi 30 martie, un înalt oficial turc a afirmat, vineri, 8 aprilie, că Kievul şi Moscova sunt în continuare „de acord" să reia negocierile în ciuda recentei descoperiri a crimelor ruseşti comise pe teren, în special în oraşul Bucea.

„Cele două ţări sunt de acord să ţină negocieri în Turcia, dar sunt încă departe de a cădea de acord asupra unui text comun", a arătat acest înalt oficial care a dorit să-şi păstreze anonimatul. Deja, joi, 7 aprilie, ministrul turc al afacerilor externe, Mevlüt Çavuşoğlu, dăduse asigurări cu ocazia unei vizite la Bruxelles că „Rusia şi Ucraina par dispuse să se întâlnească din nou la Istanbul, scrie france24.com.

Alegerea Turciei ca teren de negociere nu este întâmplătoare

Ankara menaja ambele părţi chiar înaintea începerii conflictului. Pe 23 februarie - în ajunul invaziei ruse -, preşedintele turc, Recep Tayyip Erdoğan, exprima clar această ambivalenţă declarând că „nu poate renunţa" nici la Ucraina, nici la Rusia.

Fidelă acestei abordări, diplomaţia turcă a calificat drept „inacceptabilă şi gravă încălcare a dreptului internaţional" invadarea Ucrainei pe 24 februarie. Patru zile mai târziu, Ankara a ajuns, la cererea Kievului, să recunoască conflictul drept război. Conform convenţiei de la Montreux din 1936, Turcia închide accesul, pentru majoritatea navelor de război, în strâmtorile Bosfor şi Dardanele.

Paralel, Ankara s-a opus sancțiunilor occidentale contra Moscovei: Mevlüt Çavuşoğlu a declarat că oligarhii ruşi rămân „bineînţeles" bine-veniţi în Turcia şi liberi să facă afaceri, respectând dreptul internaţional. De altfel, în Turcia au găsit adăpost mai multe yahturi deţinute de miliardari ruşi precum Roman Abramovici.

Astfel, Turcia ocupă o poziţie singulară, în acelaşi timp „pro-ucraineană", dar nu „franc-anti-rusă", cum rezumă pentru „France 24" Ozgur Unluhisarcikli, directorul biroului de la Ankara al German Marshall Fund.

Moscova, partener economic esenţial al Ankarei

„Criza economică" prin care trece Turcia în ultimii ani este „ceea ce contează pentru ea mai mult în calculele ei [actuale]", explică Howard Eissenstat, specialist în Turcia la universitatea St. Lawrence din statul New York şi la Middle East Institute din Washington DC, contactat de „France 24".

Lira turcească a pierdut 47% din valoare în 2021 şi preţurile au crescut cu peste 54% în acelaşi timp. Această inflaţie record din ultimii 20 de ani a marcat o nouă cotitură pentru Turcia, zguduită din 2018 de o criză monetară.

Turcia nu vrea „să-şi pună în spate" Moscova, arată Howard Eissenstat, deoarece s-ar trezi „extrem de vulnerabilă [pe plan economic] în caz de pierdere de grâu, gaz şi petrol ruseşti".

Rusia este un partener comercial esenţial pentru Ankara: ea îi furnizează 45% din consumul de gaz natural şi 70% din grâu - un import deosebit de important având în vedere creşterea preţurilor pâinii, o sursă majoră de nemulţumire în Turcia. În sfârşit, ruşii sunt importanţi şi pentru sectorul turismului turc: 4,7 milioane de vizitatori (adică 19% din total în 2021) au venit anul trecut.

O „cooperare concurenţială" între Turcia şi Rusia

Ankara şi Moscova au şi un trecut comun marcat de mai multe antagonisme. Între secolele al XVI-ea şi al XX-ea, Rusia ţaristă şi Imperiul otoman s-au înfruntat de mai bine de zece ori. La începutul războiului rece (1952), Turcia kemalisă - anticomunistă şi pro-occidentală - a aderat la NATO şi a găzduit pe teritoriul ei rachete nucleare americane, o sursă de nemulţumire pentru sovietici până ce au fost retrase după criza rachetelor din Cuba (1962).

Cea mai recentă criză diplomatică dintre cele două ţări datează din 2015, când Turcia a doborât un avion rusesc aproape de frontiera siriană. Scuzele oficiale ale lui Recep Tayyip Erdoğan au pus totuşi capăt rapid sancţiunilor decise de Moscova drept represalii, ducând la un dezgheţ rapid al relaţiilor dintre cele două ţări.

Această recentă paradigmă în relaţiile ruso-turce poate fi calificată drept „cooperare concurenţială", în sensul în care sprijinul dat de Ankara şi Moscova unor forţe rivale în străinătate „nu le impiedică să coopereze în domeniile energiei şi comerţului", explică Ozgur Unluhisarcikli. Cele două naţiuni au susţinut astfel tabere opuse în mai multe conflicte fie în Siria, în Libia sau în Nagorno Karabah.

În 2016, tentativa eşuată de lovitură de stat contra lui Recep Tayyip Erdogan a deschis calea către o aprofundare a legăturilor dintre Ankara şi Moscova. Guvernul turc a estimat că nu a fost susţinut suficient de Occident după această tentativă de puci şi Vladimir Putin „a reuşit să semene mai multă îndoială în spiritul [preşedintelui turc]", analizeză Reilly Barry, specialist în Turcia la universitatea Harvard, contactată de „France 24".

Preşedintele rus „a obţinut efectul dorit, anume să creeze o prăpastie între aliaţii NATO, când Turcia a cumpărat sistemul rusesc de rachete S-400, o linie roşie majoră de nedepăşit pentru o ţară membră a Alianţei atlantice", continuă cercetătoarea. Şi a adăugat că Ankara s-a poziţionat văzând Moscova „ca o potenţială mare putere protectoare în cazul în care relaţiile cu ţările occidentale nu ar conveni intereselor noastre".

Cu războiul din Ucraina, această proximitate sporită a Ankarei cu Moscova ar putea face Turcia „extrem de vulnerabilă dacă ar folosi acelaşi limbaj [ca şi Occidetul] pentru a condamna Rusia", potrivit Reilly Barry. O ameninţare care ar fi de altfel foarte apropiată: „Statele Unite şi alte ţări nu împart o mare cu Rusia şi nu sunt separate numai de o altă ţară [Georgia]".

„Interese economice datând de multă vreme" în Ucraina

Dincolo de această apropiere de Moscova, Turcia are legături economice şi cu Ucraina. Kievul reprezintă 15% din importurile de grâu ale Ankarei, ceea ce face din ea al doilea mare furnizor după Rusia. Ucraina este şi a treia sursă de turism pentru Turcia: circa 2 milioane de persoane au venit în vacanţă în 2021.

Pe de altă parte, înfloritorul sector turc al apărării a stabilit legături importante cu Ucraina înaintea actualului conflict. Printre multiple parteneriate cu Ankara, Kievul a construit pe teritoriul său în 2021 o uzină pentru coproducţia dronei de luptă Bayraktar TB2 – concepută de societatea Baykar, al cărui director tehnologic este ginerele lui Recep Tayyip Erdogan.

Această perlă a industriei militare turce este reputată pentru eficacitatea sa în zonele de război, fie pentru Azerbaidjan în Nagorno Karabah sau acum pentru Ucraina contra Rusiei. Kievul a semnat de asemenea contracte pentru fabricarea de motoare care vor servi în acelaşi timp noilor modele ale dronei TB2 şi unui viitor elicopter militar turc.

„Interesele economice de dată lungă [ale Turciei în Ucraina înseamnă că ea] nu vede niciun eventual avantaj ca Rusia să preia controlul [ţării]", explică Howard Eissenstat. Asta explică de ce Ankara „doreşte să susţină cu voce scăzută Ucraina", continuă el, dorind să evite să se înstrăineze de Rusia.

Până în prezent, jocul de echilibristică al Ankarei îi permite să păstreze relaţii corecte cu cele două ţări. Turcia a găzduit negocieri de pace săptămâna trecută, dar ea ar trebui de asemenea să-i primească pe negociatorii ruşi şi ucraineni în curând pentru reluarea acestor negocieri.

„Cele două ţări sunt dispuse să joace jocul Ankarei", conchide Howard Eissenstat. „Moscova nu se plânge de dronele Bayraktar, Kievul nu se plânge de absenţa sancţiunilor turceşti. Ambele elogiază Turcia pentru că vor ca Ankara să fie, pe cât posibil, de partea lor" (Rador)