Vulcani de gheață descoperiți pe planeta Pluto. Sunt unici, iar NASA spune că ar putea fi activi

Vulcani de gheață descoperiți pe planeta Pluto. Sunt unici, iar NASA spune că ar putea fi activi

Criovulcanii de pe Pluto sunt diferiți de tot ce se știa până acum în domeniu și au caracteristici care i-au uimit și pe cercetători. Vulcanii de gheață au și șapte kilometri înălțime și ar putea fi activi.

Mai mulți vulcani de gheață, despre care specialiștii spun că nu seamănă cu nicio altă formațiune cunoscută până în prezent au fost identificați pe planeta Pluto. Potrivit datelor colectate de sonda spaţială New Horizons a NASA, acești vulcani ar putea fi activi. Ceea ce este impresionant, ei nu seamnă cu niciun alt vulcan de gheață descoperit până acum.

Vulcani uriași

Criovulcanii, cum au fost denumiți de cercetători, au dimensiuni impresonante. Potrivit informațiilor NASA, aceștia au înălțimi cuprinse între un kilometru şi şapte kilometri. Imaginile transmise de sonda spațială arată că ar fi vorba despre zece vulcani sau chiar mai mulți, transmite agenția de presă Reuters.

Mecanismul acestor criovulcani este similar cu al vulcanilor de pe Pământ, doar că în loc de gaze și lavă, aceste formațiuni expulzează cantități mari de apă înghețată, care ar avea consistența unei paste de dinți.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mai multe formaţiuni de pe planeta pitică Ceres din centura de asteroizi, lunile lui Saturn, Enceladus şi Titan, luna lui Jupiter, Europa, şi luna lui Neptun, Triton, au fost de asemenea etichetate ca fiind criovulcani. Sunt însă total diferite față de cele descoperite acum pe planeta Pluto.

Pluto, o minune geologică

Cercetătorii spun că aceste diferențe au apărut din cauza condiţiilor diferite de la suprafaţă cum ar fi temperatura şi presiunea atmosferică, precum şi amestecul diferit de materiale îngheţate.

„Descoperirea acestor trăsături indică faptul că Pluto este mai activ sau mai însufleţit din punct de vedere geologic decât se credea anterior. Combinaţia acestor trăsături fiind recentă din punct de vedere geologic, acoperind o suprafaţă vastă şi fiind cel mai probabil alcătuită din apă îngheţată este surprinzătoare întrucât necesită o cantitate mai mare de căldură internă decât credeam că Pluto ar avea în acest stagiu al istoriei.

Multe regiuni de pe Pluto sunt complet diferite una faţă de cealaltă. Dacă ai avea câteva piese de puzzle din Pluto nu ai putea să-ţi dai seama cum arată celelalte regiuni. Pluto este o minune geologică“, a spus cercetătoarea Kelsi Singer, din cadrul Southwest Research Institute, Boulder, Colorado, autoarea principală a unui studiu despre criovulcani publicat în revista Nature Communications.

 

'