Punct important de sprijin, deschis în România. Ajutor pentru ucrainenii care au fugit din calea războiului

Punct important de sprijin, deschis în România. Ajutor pentru ucrainenii care au fugit din calea războiuluisursa: arhivă EVZ

În România funcționează, de vineri, un call center, deschis cu scopul de-a ajuta refugiații din Ucraina care se află pe teritoriul țării noastre. Proiectul a fost propus de prefectul Capitalei și s-a realizat cu sprijinul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.

Autoritățile din România au pus la punct un call center ce este dedicat rezolvării diferitelor situații pe care le întâmpină refugiații din Ucraina care ajung pe teritoriul țării noastre.

Un call center ce este dedicat refugiaților ucraineni de pe teritoriul României

Prin intermediul numărului 021.414.44.94 vor fi preluate cererile de cazare şi hrănire a refugiaţilor, va fi consemnată luarea acestora în spaţiu de către societatea civilă, precum şi alte date referitoare la şederea acestora pe teritoriul României.

Call center-ul va funcţiona permanent şi va permite preluarea simultană a zece apeluri de către operatori vorbitori de limbă română şi engleză din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU)  „Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov, Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi Inspectoratului General pentru Imigrări.

Acest demers a fost iniţiat la propunerea prefectului Capitalei, pentru eficientizarea activităţii instituţiilor aflate în coordonare şi s-a realizat cu sprijinul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.

Mulțumiri pentru poporul român, transmise de vicepreședintele Kamala Harris

Call centerul a fost operaţionalizat, vineri, în cadrul Centrului Municipiului Bucureşti de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CMBCCI).

Prezentă, astăzi, la București, Kamala Harris, vicepreședintele SUA, a vorbit la finalul întrevederii pe care a avut-o cu președintele Klaus Iohannis, și despre modul în care țara noastră i-a primit pe refugiații ucraineni.

„Vă mulțumesc și pentru ajutorul acordat poporului ucrainean. În SUA am întreprins o acțiune de ajutor a Ucrainei, în valoare de 13,6 miliarde de dolari.

SUA și România vor face tot ce este necesar pentru a acorda asistență umanitară. Se va mai aproba un pachet în valoare de 4 miliarde de dolari pentru asistență umanitară. România a fost un centru al acestei asistențe umanitare. Și de aceea suntem aici, pentru a mulțumi președintelui și poporului român”, a spus Kamala Harris.

O nouă condamnare a acțiunilor Rusiei

Oficialul de la Washington a condamnat încă o dată acțiunea Rusiei asupra Ucrainei. „Suntem clari: orice atac intenționat asupra civililor este oribil și este o crimă. Știm clar îngrijorările din regiune. Când ne uităm la acțiunile lui Putin, e dureros de privit. Ucrainenii vor doar să trăiască în propriile case, să meargă la bisericile lor, să își crească copiii. Acum, ei sunt obligați să fugă. Am văzut ce s-a întâmplat la maternitate din Mariupol. Suntem angajați să ajutăm. Iar președintele Biden a spus că democrația are un preț. Uneori e dificil.”