Zelenski a semnat decretul, în plin război! Lovitură năucitoare pentru Vladimir Putin. Decizie-fulger la Kiev

Zelenski a semnat decretul, în plin război! Lovitură năucitoare pentru Vladimir Putin. Decizie-fulger la KievRaportul Amnesty International despre Ucraina va fi verificat de experți independenți. Declarația lui Zelenski a avut ecou Sursa: Arhiva EVZ

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a semnat un decret prin care se confiscă toate bunurilor materiale deținute de Rusia sau de cetățeni ruși în Ucraina, fără nicio compensare pentru valoarea lor. Așadar, de astăzi, 10 martie, Ucraina poate confisca proprietățile Rusiei şi cetățenilor ruși, a anunțat legislativul ucrainean.

Președintele Ucrainei a semnat legea prin care Ucraina poate confisca proprietățile Rusiei şi cetățenilor rusi de pe teritoriul Ucrainei. Zelenski dă o lovitură cruntă lui Putin şi semnează legea care permite confiscarea bunurilor rusești în Ucraina.

Inițiativa se vrea a fi o sancțiune împotriva Rusiei și a agresiunilor sale militare din Ucraina, urmând să fie implementată de către Comitetul pentru Dezvoltare Economică.  Conform informațiilor transmise de Parlamentul Ucrainei, Rusia este un stat „care poartă război pe scară largă împotriva Ucrainei și a poporului său.”

Legea permite Ucrainei să confiște bunuri care aparțin Federației Ruse sau rezidenților acesteia fără nicio compensație

Președintele ucrainean  Zelenski a semnat legea privind confiscarea proprietăților Rusiei și a rezidenților ruși în Ucraina, a anunțat joi legislativul ucrainean. Parlamentul a adoptat legea ​​pe 3 martie.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea Ucrainei cu privire la principiile legate de confiscare în Ucraina a obiectelor şi drepturilor de proprietate ale Federației Ruse și ale rezidenților săi, care a fost adoptată de Rada Supremă. Legea definește temeiul juridic al confiscării obiectelor dreptului de proprietate în funcție de nevoile sociale, se arată într-un comunicat al legislativului.

Se afirmă că necesitatea militară poate servi și ca motiv pentru confiscare. Conform legii, confiscările în Ucraina a bunurilor aparținând Rusiei și rezidenților acesteia nu prevăd nicio compensație. Pe 24 februarie, Ucraina a declarat şi legea marțială.

În timp ce Zelenski ia măsuri drastice faţă de Rusia, se arată nemulțumit de Occident

Preşedintele Ucrainei susține că încă există șanse ale unui atac care ar putea „semăna cu cel de-al Doilea Război Mondial”.

Occidentul cumpără încă petrol şi gaze ruseşti. Companiile occidentale încă operează pe piaţa rusă. Da, există sancţiuni şi suntem recunoscători pentru asta, însă suntem expuşi unui atac care seamănă cu cel de-al Doilea Război Mondial. Acesta este motivul pentru care sancţiunile trebuie înăsprite şi mai mult, a subliniat Zelenski cu privire la sancţiunile impuse de statele occidentale Rusiei.

Au fost ucişi 71 de copii în Ucraina până acum

Cel puțin 71 de copii au fost uciși și peste 100 au fost răniți în Ucraina de când președintele rus Vladimir Putin a lansat un război pe 24 februarie, a declarat joi un oficial al parlamentului ucrainean.

Bilanțul a fost anunțat pe fondul indignării din cauza bombardamentelor de miercuri asupra unui spital de copii din Mariopol, despre care oficialii au spus că a ucis trei persoane, inclusiv un copil, scrie washingtonpost.