Calendar creștin ortodox, 2 martie. Sfântul Mucenic Teodot
- Emma Cristescu
- 2 martie 2022, 05:35
Biserica Ortodoxă îi prăznuiește azi, 2 martie, pe Sfântul Teodot și pe Sfântul Nicolae Planas. Sfântul Teodot este pomenit și pe 7 iunie pentru că a fost ziua în care a primit cununa muceniciei pentru Mântuitorul Iisus Hristos.
Sfântul Mucenic Teodot păstorea ca episcop în orașul Cirene din insula Cipru, în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor declanșate de împăratul Licinius (307-323).
Acesta a ajuns la Sabin, guvernatorul insulei și i-a cerut să se lepede de Hristos și să se închine zeilor păgâni. Teodor a refuzat și a fost amenințat cu tortura. Episcopul i-a răspuns:
„Dacă ai ști tu bunătatea Dumnezeului meu, în Care îmi pun eu nădejdea, și tu ai vrea să suferi aceste chinuri, numai să dobândești ceea ce am eu.”
Teodor a fost supus unor chinuri groaznice. A fost așezat pe un grătar de fier sub care era aprins un foc, apoi i s-au bătut cuie în tălpi și a fost obligat să meargă. Acesta nu a renunțat la credință și a fost o inspirație pentru mulți credincioși. Au ales să-i poarte numele.
Guvernatorul a poruncit să fie întemnițat. După cinci zile, Sfântul Mucenic Teodot a fost scos din temniță și supus la chinuri greu de imaginat. Sabin nu l-a iertat nici de data aceasta și a poruncit să fie întemnițat pentru a nu îi încuraja pe oameni cu credința creștină.
Sfântul Mucenic Teodot a stat închis până în anul 313, când împăratul Constantin cel Mare a hotărât să înceteze persecuțiile împotriva creștinilor. Teodot a revenit la episcopia lui din Cirene, dar s-a stins din viață în anul 315.
Viața sa este arătată la 18 mai, când au pătimit cele șapte fecioare ale căror moaște le-a îngropat. Sfântul Sfințit Mucenic Teodot este amintit și la 7 iunie, ziua în care a primit cununa muceniciei pentru Mântuitorul Iisus Hristos.
Sfântul Nicolae Planas
Pe 2 martie, creștinii îl sărbătoresc și pe Sfântul Nicolae Planas. Acesta s-a născut în anul 1851 în insula Naxos din Grecia. S-a căsătorit la o vârsta fragedă și a avut un copil, dar a rămas văduv. A fost canonizat de Patriarhia Constantinopolului în 1992. Planas este considerat în continuare ocrotitorul celor căsătoriți și al tinerilor care doresc să își găsească jumătatea.
Sfântul Nicolae Planas a devenit cunoscut pentru buzunarele pline de pomelnice cu mii de nume pe care le pomenea zi și noapte la proscomidie și la Sfânta Liturghie.