Carmen Iohannis, mesaj de 1 Martie. Cum i-au răspuns românii

Carmen Iohannis, mesaj de 1 Martie. Cum i-au răspuns românii Ținuta purtată de Carmen Iohannis în Africa. Doar pantofii au costat 1200 de euro. Sursa foto: Octav Ganea

Carmen Iohannis, soţia președintelui României, a ținut să le ureze românilor o primăvară frumoasă. Internauții nu au putut să nu aprecieze mesajul postat de 1 Martie. Aceasta le-a arătat fanilor și o poză cu ghiocei pe rețelele de socializare.

Carmen Iohannis, soţia şefului statului, a transmis un mesaj de 1 Martie. Aceasta a pus trei poze cu ghiocei, simbol al primăverii, iar internauții i-au răspuns pe măsură.

"O primăvară cu pace tuturor!" - a fost mesajul lui Carmen Iohannis.

Românii au rămas impresionați de gestul făcut de soția lui Klaus Iohannis, dar nu au putut să uite de războiul dintre Ucraina și Rusia. O parte din ei s-au rugat pentru pace în lume, iar alții au posat imagini cu mărţişoare sau porumbei albi, simbol al păcii.

Ne puteți urmări și pe Google News

sursa: facebook

Carmen Iohannis locuieşte la Sibiu și este profesoară la Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr".

Strategia lui Klaus Iohannis în războiul dintre Rusia și Ucraina

În ziua în care soția sa le-a urat românilor un 1 Martie de poveste, Klaus Iohannis a anunțat că România trebuie să-și crească puterea defensivă. Acesta a vorbit despre razboul care a speriat omenirea. „Suntem indignați de atacul brutal al Rusiei”.

Klaus Iohannis a criticat aspru acțiunile lui Vladimir Putin și a încurajat Ucraina. „Suntem indignații de atacul brutal al Rusiei și nu putem accepta ca harta Europei să fie redesenată prin violență. E un conflict fără sens, deplângem pierderile de vieți umane. Indiferent de deznodământ, există un învingător: poporul ucrainean, care a devenit simbolul luptei pentru libertate. Uniunea Europeană demonstrează din nou că e o mare familie, că împreună suntem mai puternici. Apratenența României la UE și NATO, dublată de parteneriatul srategic cu SUA reprezintă cel mai mare câștig din ultimii 30 de ani”, a afirmat președintele României.

„România a fost și e implicată în toate deciziile aliate și sprijină Ucraina și cetățenii săi care caută refugiu. Le mulțumesc tuturor românilor care ajută autoritățile”, a mai precizat liderul de la Cotroceni.

S-au mai hotărât și următoarele măsuri: „Intensificăm la nivel bilateral și aliat demersurile petnru consolidarea posturii defensive pe flancul estic NATO prin forțe aliate. În contextul general, este necesară susținerea pe diverse dimensiuni a Republii Moldova, confruntată cu un val de refugiați. Am decis o serie de măsuri de sprijin. Am decis azi înființarea unei Facilități logistice, un hub care să permită colectarea donațiilor internaționale către Ucraina.”