Moment incredibil la Românii au talent! Juraţii au rămas mască. Concurenţii care au dus totul la extrem

Moment incredibil la Românii au talent! Juraţii au rămas mască. Concurenţii care au dus totul la extremSursa: captura ProTv

Doi concurenți din Africa de Sud au venit la Românii au Talent cu un show de magie extrem de periculos. Unul dintre a fost legat de un scaun și a trebuit să se elibereze într-un timp record, pentru a nu se alege cu o săgeată direct în cap.

Li Lau și Brendon Peel au venit la competiția din România, tocmai din Africa de Sud. Au spus de la bun început că numărul este unul care va șoca.

„Cred că momentul nostru e absolut nebunesc, a ajuns viral în întreaga lume. Nimeni nu face ceea ce facem noi. Așa că jurații vor vedea ceva ce n-au mai văzut vreodată, a spus Brandon Peel, înainte de la urca pe scena emisiunii.

Show extrem de periculos

Înainte să își înceapă demonstrația la Românii au Talent, cei doi au explicat în detaliu în ce va consta prestația lor, fapt care a crescut treptat suspansul.

„Numele meu este Li Lau, cunoscut și ca ”Un chinez nebun”, și suntem din Africa de Sud. Momentul pe care îl veți vedea în această seară este foarte periculos. De fapt, aproape mi-am pierdut viața în acest spectacol, acum doi ani, când am fost lovit în cap de o săgeată.

Pentru acest moment, voi fi legat de acest scaun cu diferite legături. Și, îndreptată direct spre capul meu, avem o arbaletă încărcată. Obiectivul meu este să evadez înainte ca aceasta să se declanșeze”, a spus Li Lau.

„Conectat la trăgaciul acestei arbalete, este acest cântar. Pe această parte a cântarului este o placă. Dedesubtul acestei plăci se află un cronometru cu apă. O dată ce apa începe să curgă, începe cronometrul. Este datoria mea ca în această seară să economisesc cât mai mult timp pentru Li, ca să poată să scape, adăugând greutăți pe această placă. Voi pune pe placă cuburi Rubik rezolvate“, a povestit Brandon.

Juriul a fost impresionat

Cei patru jurați au stat cu ochii ațintiți pe concurenți până când aceștia și-au finalizat numărul în siguranță. Li Lau și Brendon Peel au reușit să uimească juriul și au trecut în etapa următoare cu patru de DA.

„Excelent numărul vostru, de-a dreptul năucitor. Nu știu de câte ori ați mai făcut numărul ăsta dar ai fost la un pas să iei al doilea cui în cap. Foarte aproape ai fost de momentul ăla. Încă o dată vă spun, uluitor!”, a spus Mihai Bobonete.

„Cam așa trebuie să arate un moment de magie în care punctul principal e suspansul. Trebuie să stai cu inima strânsă până în ultimul moment și să ai impresia că s-a ales praful. Și fix când crezi că s-a ales praful să se obțină victoria cea mare“, a spus Andi Moisescu.