Aroganță maximă la adresa lui Vladimir Putin. S-a întâmplat chiar la Moscova: „Ucraina nu e un inamic”

Aroganță maximă la adresa lui Vladimir Putin. S-a întâmplat chiar la Moscova: „Ucraina nu e un inamic” Sursa foto: RUSSIAN PRESIDENT PRESS SERVICE

Cel mai important ziar de opoziție, din Rusia, Novaia Gazeta, îi îndeamnă pe ruși să ia poziție împotriva războiului din Ucraina. Jurnaliștii avertizează că următorul pas al lui Vladimir Putin ar putea fi „o salvă nucleară”.

Invazia Ucrainei este condamnată, în Rusia, de unul dintre cele mai importante ziare de opoziție, Novaia Gazeta. Publicație de investigații, aceasta îl sfidează pe Vladimir Putin, cerând rușilor să se opună acestui război.

Novaia Gazeta a apărut, în ediția de vineri, 25 februarie, în două limbi, rusă și ucraineană, o sfidare la adresa lui Putin. Iar titlul de pe pagina de gardă este mai mult decât grăitor: „Rusia bombardează Ucraina”, după cum relatează Libertatea.

„Vom publica acest număr al Novaia Gazeta în două limbi – ucraineană și rusă.  Pentru că noi nu recunoaștem Ucraina ca inamic, iar limba ucraineană ca limbă a inamicului. Și nu o vom recunoaște niciodată” au scris jurnaliștii de la Novaia Gazeta, pentru publicul rus.

Ne puteți urmări și pe Google News

Aticolul de fond este dedicat războiului din Ucraina, declanșat de invazia Rusiei care a început joi dimineață.

„Astăzi ne-am adunat cu toții în redacție. Avem o durere. Țara noastră, la ordinul președintelui Putin, a început un război împotriva Ucrainei. Nu există nimeni care să oprească războiul. De aceea, odată cu durerea, pe noi ne încearcă și un sentiment de rușine”, și-au început jurnaliștii de la Novaia Gazeta, din Moscova, articolul de fond.

Care va fi următorul pas al lui Putin

Aceștia atrag atenția că în acest moment, Vladimir Putin, de la Kremlin, agită „butonul nuclear”, amenințând distrugerea întregii planete. Următorul pas, se întreabă retoric jurnaliștii, ar putea fi un război nuclear?

„Comandantul suprem rotește în mână «butonul nuclear», ca un breloc de la o mașină scumpă. Următorul pas va fi oare o salvă nucleară? Nu se pot interpreta altfel cuvintele lui Vladimir Putin despre arma răzbunării”, se mai arată în material.

Novaia Gazeta atrage atenția că doar o mișcare împotriva războiului din Ucraina, a cetățenilor ruși, ar putea fi soluția pentru o lume a păcii.

„Și ultimul lucru. Doar o mișcare anti-război a rușilor ar putea salva viața de pe această planetă”, au mai arătat jurnaliștii ruși.

sursa foto. Stiri din Rusia

Despre Novaia Gazeta

Novaia Gazeta este ziarul cel mai cunoscut din Rusia, datorită poziției sale critice față de puterea de la Kremlin. Multe dintre investigațiile jurnaliștilor săi au vizat politicieni și oameni de afaceri. În acest moment este considerat unul dintre bastioanele mass-media ale liberalismului și opoziției față de Kremlin.

Fondatorul și redactorul-șef al cotidianului Novaia Gazeta este Dmitri Muratov. Anul trecut a fost unul dintre cei doi jurnaliști care au primit Premiul Nobel pentru Pace. El a fost laureat al Premiului Nobel pentru Pace, în 2021, alături de jurnalista filipineză Maria Ressa.

Trebuie spus că de la momentul fondării și până în prezent nu mai puțin de șase ziariști care au lucrat în redacția Novaia Gazeta au fost omorâți. Printre aceștia se află și cunoscuta ziaristă Ana Politkovskaia.