Nicolae Ciucă, după vizita din Republica Moldova! Sprijin total în parcursul european şi reformele în justiţie
- Antonia Hendrik
- 12 februarie 2022, 09:55
Premierul Nicolae Ciucă aflat, vineri, în vizită oficială în Republica Moldova pentru ședința comună a celor două guverne, a promis că România va susține reformele cu privire la agenda europeană, afirmând că „Parcursul european este singura cale în măsură să asigure stabilitatea, prosperitatea, dezvoltarea economică și socială a Republicii Moldova”.
Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu președintele Maia Sandu, cu membri ai Parlamentului, dar şi cu reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române din Republica Moldova, se arată în comunicatul Guvernului.
Premierul, la întâlnirea pe care a avut-o vineri cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova Igor Grosu, l-a asigurat „de susţinerea deplină a României în avansarea proceselor de reformă şi a agendei europene a Chişinăului şi am încurajat accelerarea reformelor în justiţie, combaterii corupţiei, consolidării statului de drept, al bunei guvernări şi al eficientizării funcţionării administraţiei publice”.
Nicolae Ciucă:„L-am asigurat de susținerea deplină a României în avansarea procesului de reformă și a agendei europene a Chișinăului”
Prim-ministrul Nicolae Ciucă spune că a discutat vineri cu președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, „despre viziunea consecventă a Guvernului României în raport cu Republica Moldova, susținută de toate forțele politice de la București”.
„Am discutat cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, despre viziunea consecventă a Guvernului României în raport cu Republica Moldova, susținută de toate forțele politice de la București. L-am asigurat de susținerea deplină a României în avansarea proceselor de reformă și a agendei europene a Chișinăului și am încurajat accelerarea reformelor în justiție, combaterii corupției, consolidării statului de drept, al bunei guvernări și al eficientizării funcționării administrației publice, esențiale pentru ameliorarea mediului de afaceri și bunăstarea cetățenilor. Am reiterat convingerea fermă că parcursul european este singura cale în măsură să asigure stabilitatea, prosperitatea, dezvoltarea economică și socială a Republicii Moldova”, a declarat premierul, potrivit comunicatul Guvernului.
Susținere deplină pentru derularea măsurilor de reformă, îndeosebi în domeniul statului de drept
Guvernele României și Republicii Moldova au avut, vineri, prima ședință comună la Chișinău. După ședința de guvern, premierul Nicolae Ciucă a avut o discuţie cu președinta Republicii Moldova:
„Mulțumesc președintelui Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, pentru discuția deosebit de valoroasă pe care am avut-o astăzi! Am asigurat-o că Republica Moldova poate conta pe sprijinul nostru, atât de la București, cât și la Bruxelles, și am transmis susținerea deplină pentru derularea măsurilor de reformă, îndeosebi în domeniul statului de drept. Am apreciat eforturile remarcabile în direcția reformei justiției și combaterii corupției, care situează Republica Moldova într-o poziție favorabilă în privința parcursului european. Am deplină încredere că vom păstra dialogul strâns în ceea ce privește promovarea obiectivelor și demersurilor Republicii Moldova în relația cu Uniunea Europeană, cât și în implementarea proiectelor comune în beneficiul cetățenilor”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.