Anunțul momentului! Când se va întâlni Maia Sandu cu președintele rus, Vladimir Putin

Anunțul momentului! Când se va întâlni Maia Sandu cu președintele rus, Vladimir PutinSursa foto: arhiva EVZ

Maia Sandu a anunțat că deocamdată nu intenționează să se întâlnească cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin. Există ”intenții bune dar nu şi progrese”, a declarat președintele Republicii Moldova.

Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a declarat că, deocamdată, nu are în plan o întrevedere cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin. Șeful statului susține că o asemenea vizită poate avea loc doar când va exista un progres pe anumite domenii.

„Deocamdată avem doar intenții bune, dar nu progres. Cred că există o șansă pe subiectul ce ține de lichidarea munițiilor de la Cobasna unde este multă deschidere și pe celelalte probleme”, a declarat Maia Sandu la emisiunea „Cutia Neagră” de la TV8.

O întâlnire bilaterală va fi posibilă doar atunci când va exista o intenție din ambele părți

„Depinde de ambele părți, noi știm care sunt interesele noastre naționale. Eu o să merg și o să am întâlniri cu toți cei cu care pot să rezolv problemele cetățenilor Republicii Moldova”, a mai declarat Maia Sandu. „Cred că există o șansă pe subiectul ce ține de lichidarea munițiilor de la Cobasna unde este multă deschidere și pe celelalte probleme”, a mai declarat președintele.

Maia Sandu a reafirmat că ”interesele naționale” ale Moldovei sunt foarte clare, reiterând și concluzia că totul depinde de poziția ambelor părți pentru ca o astfel de întâlnire să aibă loc.

”Depinde de ambele părți, noi știm care sunt interesele noastre naționale. Eu o să merg și o să am întâlniri cu toți cei cu care pot să rezolv problemele cetățenilor Republicii Moldova”, a mai spus Maia Sandu.

Ce subiecte şi-ar dori să le dezbată într-o viitoare întâlnire Vladimir Putin

Maia Sandu afirmă că nu ar putea fi neglijate problemele economice în întâlnirea cu Vladimir Putin, iar soluțiile pot fi găsite dacă ”ambele părți” doresc asta. Trebuie găsită, totodată, și o soluție în legătură cu armamentul rusesc care se află pe teritoriul Republicii Moldova, iar problema conflictului transnistrean rămâne, încă una nerezolvată.

”Avem probleme pe segmentul economic pe care trebuie să încercăm să le rezolvăm. Soluțiile depind de bunăvoința ambelor părți. Avem probleme care țin de acest armament, care este pe teritoriul țării noastre, și care reprezintă un pericol. În anul 2019, am auzit o anumită deschidere din partea Federației Ruse pentru a începe lucrările de lichidare a acestui armament. Totodată, problema armatei ruse, problema conflictului transnistrean. Sunt subiecte complicate, dar care trebuie discutate. Eu sunt deschisă să discut aceste subiecte și să căutăm soluții”, a concluzionat președintele Republicii Moldova, potrivit agora.md.

Ne puteți urmări și pe Google News