Medic: Pandemia a lăsat urme adânci în rândul copiilor. Cifrele care arată impactul COVID-19
- Simona Suciu
- 9 februarie 2022, 07:15
Octavian Jurma spune că în lume sunt peste 1,5 milioane de copii care au pierdut un părinte sau un bunic. Și în România sunt cel puțin 5.000. Și nu au fost luate în considerate datele din valurile Delta și Omicron.
Medicul și cercetătorul Octavian Jurma pune pe tapet un efect devastator al pademiei de coronavirus. Boala a lăsat urme adânci în rândul copiilor, care au fost afectați emoțional de pandemie. Mulți au rămas orfani de un părinte sau au pierdut un bunic.
Cifre cutremurătoare
„Dincolo de riscul direct al infecției asupra sănătății lor pe termen scurt și lung, impactul emoțional este adesea foarte puternic. Ei nu vor ca mama sau tata, bunicul sau bunica, fratele sau mătușa să se îmbolnăvească. Un alt impact devastator îl are pierderea unui părinte într-un moment de criză.
Un articol din Lancet arăta că în perioada 1 martie 2020 - 30 aprilie 2021 la nivel global, peste 1 milion de copii au rămas orfani de un părinte sau au pierdut una din persoanele cu rol primar în creșterea și îngrijirea sa. La aceste numere se adaugă încă 500,000 de copii care și-au pierdut un bunic sau alte persoane cu rol secundar în creșterea lor.
Aceste date sunt dinaintea valului 4-Delta și 5-Omicron. De atunci probabil s-au dublat, mai ales în țări ca România unde decesele au fost mai numeroase în al doilea an pandemic decât în primul“, a scris Octavian Jurma pe Facebook.
Câți orfani avem în România din cauza Covid
În România, nu se cunoaște numărul exact al copiilor rămași orfani din cauza covid, dar acesta este ordinul miilor. „Nu știm câți orfani avem în Romania din cauza pandemiei. În cadrul Centrului de Cercetări Socio-Umane al Universității de Vest “Vasile Goldis” Arad, am inițiat un proiect de cercetare în privința orfanilor produși de pandemia de COVID-19 în România.
Ce știm până acum este că, de la începutul pandemiei și până în prezent, au murit oficial în Romania peste 8,000 de persoane între 20 și 59 de ani, intervalul cel mai probabil în care un adult poate avea un minor în ingrijire directă. Cifra reală este probabil peste 15,000, dacă adaugăm și excesul de decese.
Chiar dacă doar 1 din 3 sunt parinți înseamnă că avem o estimare foarte aproximativă ca numărul de copii orfani de un părinte din România este de minim 5,000 până în prezent.
E însă necesar în unele cazuri să adăugăm și orfanii de bunici. În România, zeci de mii de copii sunt în grija primară a bunicilor pentru că au parinții plecați în străinatate“, a mai spus medicul.