Se aude zăngănit de cătușe?! Diana Şoşoacă, chemată în fața procurorilor

Se aude zăngănit de cătușe?! Diana Şoşoacă, chemată în fața procurorilorSursa foto: arhiva EVZ

Senatoarea Diana Șoșoacă a ajuns luni dimineaţă la sediul Parchetului General pentru a fi audiată în dosarul care vizează scandalul cu jurnaliștii din Italia. Aceasta vrea să își facă dreptate și nu s-a prezentat singură. Soțul ei și susținătorii i-au fost alături.

Diana Şoşoacă a fost luni la Parchetul General pentru a da declaraţii în faţa procurorilor în dosarele care vizează scandalul cu jurnaliştii din Italia. Senatoarea crede că este nedreptățită și are toată susținerea soțului și a fanilor săi.

„Este dosarul în care eu am făcut plângeri penale. Mi-a fost mie teamă de ceva?”, le-a spus Diana Şoşoacă jurnaliştilor la intrarea în sediul Parchetului General.

Audierea a fost amânată până marți, 8 februarie. Avocatul senatoarei nu a putut să se prezinte în fața procurorilor.

„Mâine la 10, voi reveni pentru că avocatul meu nu a putut să se prezinte azi. Am avut nişte discuţii preliminare. Am stabilit nişte chestiuni ale dosarului. Mâine revin la ora 10.

Să ştiţi că nu ştiu cine a adus în atenţie minciunile din presă. Domnul procuror niciodată nu m-a mai citat până acum. Nu a fost în niciun concediu, cum s-a mai zvonit. Că m-a citat, că a intrat în concediu.

Nu am refuzat niciodată venirea, când am fost citată am venit”, a mai spus Diana Şoşoacă.

Diana Şoşoacă trece prin clipe de coșmar

Senatoarea nu a vrut să ofere foarte multe declarații despre situația critică în care se află și a transmis că „este o anchetă a PICCJ, e vorba de infracţiuni împotriva unui demnitar al statului român, iar ancheta se va desfăşura aşa cum spune CPP”.

Sursa foto: Razvan Valcaneantu

În decembrie 2021, procurorii de la Parchetul Sectorului 1 l-au pus sub control judiciar timp de 60 de zile pe Dumitru Silvestru Șoșoacă, soţul Dianei Şoşoacă. Totul a pornit după ce s-a aflat că a lovit mai mulți ziariști de la postul italian Rai Uno. Acesta l-ar fi agresat și pe un polițist.

Diana Șoșoacă a dat vina pe jurnaliști și i-a luat apărarea soțului său. Senatoarea a mai fost acuzată și că sechestrat-o pe ziarista Lucia Goracci, iar Delia Marinescu, jurnalista care a intermediat pentru Rai Uno, a fost martoră în controversatul dosar.

„Am fost chemată în calitate de martor într-un dosar penal pentru ultraj. Soțul senatoarei Diana Șoșoacă se află sub control judiciar după ce vineri, 10 decembrie 2021, a lovit un polițist care încerca s-o apere pe jurnalista italiană Lucia Goracci. Eram în biroul de avocatură al senatoarei, unde ne chemase pentru un interviu.

Lucia Goracci e șefa biroului televiziunii publice Rai pe Turcia, Siria, Iraq și Europa de Sud-Est. Voia să facă un reportaj despre pandemie în România și m-a întrebat dacă pot să fiu ”fixer” (intermediar și traducător) pentru ea și echipa ei. Plănuia să vorbească cu oameni de ambele părți ale vaccinării. Pe senatoare o văzuse într-un reportaj la CNN și a trecut-o pe listă. Am confirmat interviuri cu un medic de la Institutul Balș, un fotograf care a pozat în ATI, un preot, un medic sudanez care convinge oamenii dintr-un sat din Dolj să facă vaccinul și Diana Șoșoacă.

”Str. Turda…”, îmi scrie senatoarea pe sms adresa completă. La 15.40 ne prezentăm la biroul ei. Ne întâmpină cu un zâmbet larg și farfuriuțe cu covrigei și alune. Pe pereți, steagul României, steagul dacilor și un colaj cu fotografii cu senatoarea. Goracci propune să înceapă interviul chiar acolo, în fața colajului. Șoșoacă aprobă.

Dăm să plecăm, dar senatoarea se repede și încuie ușa. Nu ne mai crede că suntem jurnaliști și ne cere legitimațiile. Sună la 112. “În momentul ăsta vorbiți cu un senator al României, da?”, îmi zice. Goracci trage de ușă și strigă “Dă-ne drumul! Asta e răpire!” Ușa se deschide, intră un bărbat, jurnalista reușește să scape.”, a declarat Delia Marinescu.