Rămâi pe loc fără permis! Se va aplica de la finalul lunii. Șoferii au interzis
- Ionel Sclavone
- 5 februarie 2022, 08:48
O nouă modificare la Codul Rutier, publicat în Monitorul Oficial zilele trecute, introduce o nouă contravenție pentru șoferi. Noile reglementări vor intra în vigoare la finalul acestei luni, astfel că cei vizați mai au timp să se pună la punct.
Șoferii care nu-și vor menține parbrizul, luneta și geamurile laterale, ale autovehiculului pe care îl conduc, în stare de curățenie, riscă sancțiuni. Polițiștii rutieri vor acorda amenzi celor care circulă cu geamurile murdare.
„Nerespectarea obligației de a menține permanent curate parbrizul, luneta și geamurile laterale ale autovehiculului, tractorului agricol sau forestier, dacă prin aceasta se restrânge sau se estompează vizibilitatea în timpul mersului”, se arată în actul normativ publicat în Monitorul Oficial.
Conform reglementărilor sancțiunile vor fi încadrate în clasa a III-a și vor consta în amenzi cuprinse între 870 și 1.160 de lei (de la șase la opt puncte-amendă). De menționat că actul normativ nu stabilește foarte clar ce înseamnă geamuri murdare, astfel că acest aspect este lăsat la interpretarea polițiștilor rutieri. Putem să ne gândim, însă, că este vorba despre geamurile acoperite de noroi, praf gros, zăpadă sau orice alte substanțe care poate restrânge sau bloca vizibilitatea.
În prezent amenzi din această categorie riscă, potrivit Codului Rutier, persoanele care conduc un vehicul cu permisul expirat, cei care nu păstrează o distanță suficientă față de traficul de pe celălalt sens sau cei care blochează o intersecție și nu permit altor mașini s-o părăsească.
Noi modificări ale Codului Rutier
Noile modificări la Codul Rutier include și alte prevederi care majorează o serie de sancțiuni sau introduc altele noi, pentru șoferi. Între acestea și sancționarea comportamentului agresiv în trafic.
De asemenea, sunt prevăzute sancțiuni suplimentare pentru întoarcerea pe autostrada, mersul pe banda de urgență sau pe contrasens. Legea mai prevede mărirea perioadei de suspendare a permisului pentru încălcarea regulilor de traversare a șinelor de cale ferată. Iar cei care depășesc neregulamentar vor primi amenzi mai mari.
Tot în noile modificări apare un nou prag de viteză pentru care se aplică sancțiuni mai aspre. Astfel, cei care depășesc cu peste 70 km/h limita legală de viteză își vor pierde permisul pentru 120 de zile.
De asemenea, s-a stabilit datele de identificare ale șoferului pe care proprietarul mașinii trebuie să le transmită poliției în caz de accident. Acesta va trebui să transmită autorităților numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reședința, numărul și seria actului de identitate.