E lege! Amenzi enorme pentru șoferi, dacă nu achită această taxă

E lege! Amenzi enorme pentru șoferi, dacă nu achită această taxăAmenzile pentru lipsa rovinietei se măresc. Când va intra în vigoare noua lege Sursa: Alexandragl | Dreamstime.com

Șoferii români care doresc să circule pe drumuri naționale, europene sau autostrăzi și nu achită taxele corespunzătoare riscă să fie amendați cu sume ce pot atinge valori și de peste 4.000 de lei. Sancțiunile nu pot fi aplicate decât o singură dată până la momentul în care șoferul află despre încălcarea prevederilor legale, iar asta indiferent de timpul în care legislația nu a fost respectată.

Tot ce trebuie să știi despre rovinietă. Șoferii români trebuie să achite, în funcție de opțiune, o taxă de drum numită rovinietă, dacă doresc să circule pe drumuri naționale, europene sau autostrăzi. Aceasta poate fi plătită pentru o perioadă de șapte zile, trei luni, șase luni sau un an de zile. În cazul în care șoferii nu achită rovinieta, riscă să fie sancționați aspru, însă amenzile nu se pot aplica decât o singură dată până la momentul în care cetățeanul află despre încălcarea legii.

Taxa de drum pe care trebuie să o achite fiecare șofer

Rovinieta reprezintă taxa fără de care românii nu pot circula pe autostrăzi, drumuri expres, drumuri internaționale și naționale, principale sau secundare. Prețul acesteia diferă în funcție de perioada pentru care este solicitată. Astfel, costurile pentru rovinietă la autoturisme variază astfel:

  • 3 euro - 7 zile;
  • 7 euro - 30 zile;
  • 13 euro - 90 zile;
  • 28 euro - 12 luni.

În cazul vehiculelor de transport marfă cu masa totală admisibilă tehnic (MTMA) mai mică sau egală cu 3,5 tone, tarifele sunt următoarele:

  • 6 euro - 7 zile;
  • 16 euro - 30 zile;
  • 36 euro - 90 zile;
  • 96 euro - 12 luni.

Rovinieta poate fi plătită cash la benzinării, online prin transfer bancar sau prin SMS.

Amenzi usturătoare pentru lipsa rovinietei

În prezent, toți șoferii care circulă fără a prezenta dovada plății rovinietei pot fi identificați prin intermediul camerelor fixe amplasate pe diverse tronsoane ale drumurilor din țară. Vorbim despre peste 100 de astfel de dispozitive la momentul actual în România.

Persoanele care nu au rovinietă valabilă riscă sancțiuni financiare cuprinse între suma de 250 lei și 4.500 de lei, cele mai mici amenzi fiind valabile în cazul autoturismelor, iar cele mai mari în cazul vehiculelor de transport de marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone, potrivit ordonanței consultate de avocat.net.

Sancțiunile se aplică o singură dată

Amenzile se aplică o singură dată până la momentul în care cetățeanul află despre încălcarea prevederilor legislative. În urma identificării șoferului cu ajutorul camerelor de supraveghere, autoritățile sunt obligate să-l anunțe pe cetățean cu privire la încălcarea legii în curs de două luni de zile. În acest timp însă, șoferul poate circula fără rovinietă și nu este permis să fie amendat în repetate rânduri, ci doar o singură dată.

Trebuie precizat că de la achitarea rovinietei sunt scutite vehiculele care asigură transportul public local sau cele ce țin de unitățile de învățământ, care asigură deplasarea elevilor la școală.

Ne puteți urmări și pe Google News