Ziua de 3 februarie este scrisă cu majuscule negre în istoria muzicii rock. Doi dintre cei mai mari muzicieni ai anilor 1950, ani de transformări stilistice irepetabile, au murit într-un accident de avion.

Studiind multe din relatările de presă ale vremii și parte din interviurile date de-a lungul anilor de supraviețuitori, am imaginat secvența îmbarcării la bordul avionului ce avea să devină o armă letală pentru trei stiluri musicale pe care ascultați și astăzi: rock and roll, latino-pop și be-bop.

Poate azi, când mai toate stilurile se regăsesc pe mai toate device-urile, muzica lor pare comună, dar, de câte ori o ascultați, gândiți-vă că asemenea sunete și ritmuri nu existau înainte ca ei să se apuce de scris!

Waylon Jennings, unul dintre supraviețuitori, a cochetat cu rock and roll-ul la începutul carierei, dar apoi și-a inventat propriul stil: country rebel, devenind o legendă a acestui stil.

 O glumă proastă!

Era prea frig ca să stea jos, deși, după noaptea grea, fotoliile de piele din hol micului aeroport păreau îmbietoare. Își suflau în pumni și făceau glume. În difuzor se auzea muzică.

-Peste tot dau numai muzica lui! Spuse Ritchie și părea că glumele încetaseră, măcar pentru el.

-Da, te așteptai să dea pe gerul ăsta mexicanii tăi! Râse Waylon de micul chicano zgribulit.

Prin geamul biroului, îi vedeau pe Buddy și pe Roger certându-se cu pilotul. Ceva clar nu era în regulă! N-o putea zbura din cauza ninsorii? Îi așteptau iar ore întregi de ger, în autobuzul burdușit cu instrumente?

Buddy s-a întors la ei. Înainte de a le spune ce se întâmplase ascultă câteva corduri din melodie.

-Waylon, poate mai schimbi ceva la chitară…

-Lasă asta, zi ce se întâmplă? Plecăm odată?

-Plecăm, dar nu toți. Doi rămân pe afară. Nu vrea să ne înghesuim! Așa că doi dintre noi rămân la autobuz.

-La dracu’! Eu nu mai stau aici, mor dacă mai merg cu hârbul ăla!

-Poate trebuia puțin mai alert ritmul? Buddy părea că nu aude ce spun prietenii săi. Asculta melodia.

-Las-o măi, o schimbăm! Spune ce facem!

-Eu deja răcesc, trebuie să fiu aici, în avion, spuse J.P. și strănută, parcă pentru a sublinia că nu există loc de negociere.

-Bine, hai că merg eu cu autobuzul. Am aici ce-mi trebuie, a zis Waylon și s-a lovit peste buzunarul gecii, unde se distingea silueta unei sticle.

-Mai trebuie să renunțăm la unul, a spus Buddy.

-Eu nu renunț, ar fi prima oară când merg cu un avion din ăsta, trebuie să mă lăsați! Strigă Ritchie.

-Nici eu nu mai merg cu autobuzul, mor de frig acolo! Sări și Tommy, vizibil iritat.

Până să mai spună vreunul dintre ei ceva, Buddy a scos o monedă din buzunar și se pregăti să o arunce-n sus:

-Hai, Ritchie, alege! Nu mai e timp să negociem.

-Pajură! Moneda zbură prin aer și ateriză pe podea. Se răsuci și se opri până la urmă. Pajură! Ritchie, ia-ți bagajul și hai să mergem. Ne vedem în Minessota! Îl bătu pe Waylon pe umăr și-i spuse în glumă: Sper să înghețați!

-O să cadă avionul cu voi! Răspunse Waylon și-i strânse mâna.

Ieșiră în ninsoare. Waylon și Tommy rămaseră în hol. Au luat gențile și chitarele. Înainte de a ieși, Waylon a lăsat jos bagajul, a scos sticla și i-a îmtins-o lui Tommy.

Câteva ore mai târziu, zgribuliți în autobuz, ascultau muzica lui Buddy. Waylon se gândi că da, putea fi mai rapidă piesa. La un moment dat, muzica se opri și crainicul anunță: Azi, 3 februarie 1959, un avion s-a prăbușit aproape de Clear Lake, Iowa. La bord erau Buddy Holly, Ritchie Valens și J.P. ”The Big Bopper” Richardson…

Tommy strângea în mână moneda uitată de Buddy pe jos. Plângea.

PS 3 februarie 1959, Ziua în care muzica a murit, cum au poreclit-o criticii, a rămas drept cea mai mare tragedie din istoria muzicii. Cum ar fi arătat astăzi muzica mondială dacă Holly și Valens nu ar fi urcat în acel avion? Imposibil de spus, deși avea doar 23 de ani, Holly a creat destul pentru a-i influența pe The Beatles, Rolling Stones și Eric Clapton. Elton John avea să spună că nu a avut niciodată nevoie de ochelari, dar că i-a pus în semn de omagiu pentru Holly. Tot ce înseamnă astăzi muzică de influență mexicană, de la Freddy Fender la Los Lobos sau Marc Anthony, nu ar fi existat dacă Ritchie Valens nu ar fi avut curajul să prelucreze La Bamba.

În acea zi fatidică, din cauza gerului și a ninsorii, cei trei au hotărât să renunțe la autobuzul folosit la un turneu. Doi protagoniști ai concertelor, Waylon Jennings și Tommy Allsup nu au avut locuri și au renunțat la confortul avionului pentru autobuz. Jennings avea să spună că toată viața a regretat gluma nesărată pe care a făcut-o la despărțirea de Holly.

Prăbușirea avionului a însemnat ridicarea casei de discuri care a organizat turneul, Decca Records. Organizatorii voiau să copieze succesul celor de la Sam Phillips Records care organizaseră turnee cu Elvis Presley, Johnny Cash și Carl Perkins. După moartea celor trei din avion, vânzările lor de discuri nu au fost egalate ușor.

Și acum un scurt playlist imposibil de egalat:

Post PS. Pentru mine 3 februarie înseamnă un singur gând și ăla îndreptat spre o singură persoană. Sper că o să îmi permiteți un scurt derapaj de la seriozitatea unei rubrici de Istorie și să închei azi spunând: La mulți ani, treime frumoasă din lumina ochilor mei!