Șoc la Antena 3. S-a întâmplat în direct. Transmisiunea a fost întreruptă imediat
- Ramona Rotaru
- 23 ianuarie 2022, 20:54
Un incident neașteptat s-a produs la protestele din Spania, în timpul unei transmisiuni directe. Corespondentul Antena 3, jurnalistul Radu Trascău, a fost îmbrâncit de către protestatarii furioși. Transmisiunea în direct a fost oprită.
În mai multe țări ale lumii oamenii au ieșit în stradă, nemulțumiți de restricțiilor anti-COVID impuse de autorități. Spaniolii sunt deranjați de impunerea certificatului verde și doresc eliminarea acestuia cât mai repede.
Radu Trascău, corespondent Antena 3 în Spania, a transmis în direct evenimentele din Barcelona, însă a avut parte de un incident neașteptat. În timp ce își făcea meseria de jurnalist, acesta a început să fie îmbrâncit de unii protestatari.
"Protestatarii îmi spun să mă opresc...", a spus la un moment dat corespondentul Antena 3, iar transmisia s-a oprit.
Români de pretutindeni transmit protestele din lumea întreagă
Manifestări violente împotriva restricțiilor COVID-19 au loc duminică și în Bruxelles. Un român a povestit cu groază imaginile văzute de la fereastra locuinței sale. Se pare că cel mai mult l-au speriat autoritățile, nu protestatarii. Românul susține că s-a apelat la tunuri cu apă.
"Reacţia autorităţilor belgiene, faptul că au fost tunuri cu apă asupra protestatarilor.
Manifestaţiile au fost autorizate, dar s-a intervenit cum nu a mai fost până acum de când sunt eu în Bruxelles.
Am auzit bubuituri şi tot felul de reacţii violente.
Autorităţile belgiene au creat chiar un cordon în faţa Comisiei Europene. Protestatarii au vrut să meargă către Comisie, deşi se vorbeşte de reducerea certificatului verde.
Oamenii sunt consternaţi, şi comunitatea de români, ei sunt nemulţumiţi, mai ales că au văzut acea ştire în care OMS spune că acel certificat verde nu prea îşi mai are rostul", a spus Raul Ciuteanu, român aflat la Bruxelles, duminică, la Antena 3.
Bărbatul susține că protestatarii nu sunt doar belgieni. Indiferent de naționalitate, oamenii au ieșit în stradă să își ceară dreptul la libertate.
"Protestatarii nu au fost numai belgieni, ci şi din alte ţări, inclusiv din România.
Acesta este un semnal că oamenii nu sunt mulţumiţi de actuala şi faptul că s-au dus către instituţiile europene e un alt semnal din partea lor", a adăugat românul.