Anunțul momentului! Nu mai sunt dubii, scăpăm de pandemie. Haosul ia sfârșit
- Antonia Hendrik
- 23 ianuarie 2022, 12:56
Varianta Omicron vine cu sfârșitul pandemiei, anunţă medici sud-africani, care se bazează pe faptul că această tulpină se răspândește foarte repede, dar nu este la fel de periculoasă ca varianta Delta.
După cum se poate observa în toată lumea, numărul mare de cazuri și cel foarte mic de spitalizări, comparativ cu tulpinile anterioare, poate însemna sfârşitul pandemiei. Reamintim că în noiembrie 2021, varianta Omicron s-a răspândit puternic în Africa de Sud.
Autorităţile se aşteptau la un număr uriaş de pacienți infectaţi cu noua tulpină luînd măsuri urgente chiar şi înființarea spitalelor de campanie. Dar, au avut parte de o surpriză, Omicron a adus infectări foarte multe şi spitalizări foarte puţine.
Se poate vorbi, în sfârșit, de ceea ce doctorii numesc „imunitate de turmă”
Dr. Richard Friedland, Group CEO, Netcare: ”Cred că în valul al patrulea am văzut o situaţie cu totul diferită. Am văzut o variantă mult mai uşoară şi mai moderată de COVID-19. La nivel global, trebuie să găsim un echilibru, adică o soluţie prin care societatea să funcţioneze din nou normal.”
Oamenii de ştiinţă spun că numărul mare de infectări precedente şi rata de vaccinare ridicată au redus considerabil impactul valului “Omicron”. Într-un laborator din oraşul sud-african Durban, o echipă de medici şi specialişti în virusologie încearcă să afle noi informaţii despre tulpina Omicron.
Oamenii de știință din Africa de Sud au descoperit că cei care s-au recuperat după o infecție cu Omicron au produs anticorpi care i-au protejat împotriva Deltei.
Este probabil ca Omicron să elimine Delta
Alex Sigal, virusolog, Africa Health Research Institute: ”Se răspândeşte foarte rapid, dar nu provoacă o formă gravă a bolii.” Cele mai recente rezultate clinice arată că, cel puţin într-un mediu controlat, infecţiile cu tulpina Omicron protejează. Pe scurt, un pacient infectat cu tulpina Omicron e ferit în bună măsură de infecţia cu tulpina Delta. Asta nu înseamnă, însă, că nu poate să apară o mutaţie nouă, mult mai periculoasă.
Şi continuă: ”Sunt şanse bune să fim tot aici (peste un an) şi să disecăm o altă tulpină de COVID. Poate că virusul ăsta o să ne surprindă iar. Dar, după mine, ştim mai multe despre acest virus decât ştiam în urmă cu un an. Şi peste încă un an o să fim şi mai bine pregătiţi”.
„Este probabil ca Omicron să elimine Delta”, a declarat autorul principal al studiului, Alex Sigal, Ph.D. Sigal este virolog la Africa Health Research Institute din Durban, Africa de Sud. „Poate că eliminarea Deltei este de fapt un lucru bun”, potrivit healthday.
Cercetătorii sunt de părere că finalul pandemiei poate fi mai aproape şi datorită tulpinii Omicron
Dar, în acelaşi timp, numărul uriaş de infectări vine cu un număr proporţional de internări. În statul american Georgia, unele spitale sunt iarăşi arhipline cu pacienţi infectaţi cu COVID, dar formele nu sunt grave.
Dr. Robert Jansen: ”Am atins un punct critic şi nu mai avem locuri în spital sau în saloanele de urgenţă şi nu putem primi pacienţi noi. Asta ne-a pus în situaţia să trimitem ambulanţele către alte spitale.”
Şi Rusia a înregistrat în 22 ianuarie, pentru a doua zi consecutiv, un record de infectări: peste 57.000 de cazuri, cu aproape 10.000 mai multe faţă de ziua anterioară. Cu toate astea, autorităţile nu dau semne că vor să impună noi restricții.
Marea Britanie, de asemenea, s-a lovit de un număr mare de infectări, dar autorităţile nu au intrat în panică, din contră, au decis să ridice restricţiile. Şi Irlanda va lua aceleași măsuri, de ridicarea restricțiilor, anularea certificatului verde şi revenirea la viaţa normală.