Marcel Ciolacu a intrat în carantină! Cum se simte președintele PSD
- Sabina Popescu
- 14 ianuarie 2022, 11:27
Marcel Ciolacu a intrat în izolare după ce a participat la o întâlnire cu ministrul Culturii, testat pozitiv la COVID-19, joi seară, 13 ianuarie. Din primele informații, nu se știe dacă președintele PSD a fost sau nu infectat cu SARS-CoV-2, însă nu pare a fi vorba despre anumite afecțiuni de sănătate.
Șeful PSD s-a întâlnit recent cu Lucian Romașcanu, care joi a anunțat că este infectat cu virusul SARS-CoV-2 și că intră în regim de telemuncă până când perioada de carantină va expira.
Marcel Ciolacu a intrat în carantină
Pentru că a fost contact direct al ministrului Culturii, Marcel Ciolacu a intrat la rândul său în carantină, a transmis Antena3.
În urmă cu doisprezece săptămâni, președintele PSD a anunțat că s-a vaccinat cu a treia doză anti-COVID-19. „Astăzi, am făcut #doza3 de vaccin. Am mers, după vot, împreună cu Paul Stănescu, secretarul general al PSD, și mai mulți colegi din Parlament.
Vă îndemn pe toți să vă vaccinați și să vă testați la cea mai mică suspiciune! Sunt cele mai simple și la îndemână căi pentru a depăși această perioadă neagră. Fiecare dintre noi trebuie să se gândească la sănătatea sa și a familiei sale. Și să acționeze pentru binele tuturor!”, a transmis Marcel Ciolacu la acea vreme.
Lucian Romașcanu, infectat cu SARS-CoV-2
Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, a anunțat că a intrat în carantină joi seară, 13 ianuarie. Oficialul este vaccinat cu două doze anti-COVID-19 și a făcut, de asemenea, boala în luna noiembrie 2020.
„După revenirea dintr-un scurt concediu, în vederea reluării activităţilor curente am făcut un test RT-PCR care s-a dovedit a fi... pozitiv. Sigur că m-am izolat imediat urmând un regim de tele-muncă până luni, când expiră carantina legală. (...) Simptomele sunt minime, analizele OK, abia aştept întoarcerea între colegi.
Am mai avut un episod de COVID-19 în noiembrie 2020, sunt vaccinat cu două doze, m-am protejat rezonabil, totuși Omicron se descurcă mai bine. (...)
Mesajul ministrului Culturii
Ceea ce regret nespus este că am ratat una dintre cele mai frumoase, dacă nu cea mai frumoasă săptămână din anul unui ministru, săptămâna ce cuprinde Ziua Culturii Naţionale. Am lipsit de la decorarea cu Ordinul Steaua României de la Cotroceni a marelui Gheorghe Zamfir şi a legendarului actor Constantin Codrescu, printre alţii, la propunerea Ministerului Culturii. Am ratat un superb concert al Orchestrei Metropolitane Bucureşti sub bagheta lui Daniel Jinga, cu Paula Seling, la Buzău. Am ratat întâlniri deosebite cu omologul meu Sergiu Prodan de la Chişinău (ciudat, o singură cultură, doi miniştri...), cu membri ai Academiei Române, şi, cel mai trist, am ratat prezenţa la superbul spectacol ce va avea loc sâmbătă, pe 15 ianuarie, la Teatrul Naţional, dedicat Zilei Culturii Naţionale. La TNB va concerta orchestra Operei Naţionale sub bagheta lui Tiberiu Soare împreună cu artişti ai Operei, vor recita actori de calibru români şi moldoveni, va fi minunat! Vă invit să urmăriţi pe TVR sau la Radio România Cultural evenimentul.
În rest, să avem sănătate şi să ne revedem curând!”, a transmis Lucian Romaşcanu joi seară, într-o postare pe Facebook.