PNL dă fără milă în Rafila. Atac din partea lui Ionuț Stroe

PNL dă fără milă în Rafila. Atac din partea lui Ionuț StroeSursă: EVZ

Deputatul și purtătorul de cuvânt al PNL Ionuț Stroe lansează un nou atac, din partea partidului său, la adresa ministrului PSD al Sănătății, Alexandru Rafila, fără să-l numească.

„Am ajuns, astăzi, aproape la borna de 10.000 de cazuri noi de infectări cu Sars-Cov-2, o creștere de peste 8 ori ori față de acum 15 zile, imediat după Crăciun.

În puțin peste două săptămâni avem o creștere uriașă, care pune la îndoială pregătirea făcută de Ministerul Sănătății în fața valului 5, unul care aduce sute de mii de cazuri în alte țări din Europa.

Ca un optimist, privind ce se întâmplă afară, eu încă aștept să văd care sunt aceste măsuri în domeniul sănătății pentru protejarea populației, din partea ministerului? Cum oprim creșterea numărului de cazuri?

Pentru că rezultatele până acum sunt proaste.

Cât de real mai este interesul Ministerului Sănătății pentru pandemie câtă vreme, înainte de sărbători, opțiunea din partea ministrului a fost să venim cu alte relaxări, ca și cum nimic nu s-ar întâmpla, iar acum doar tace și doar face unele informări.

Putem spera că acest val va aduce mai puține cazuri grave. Dar strategia Ministerului Sănătății în fața unei crizei sanitare nu este să ne bazăm pe noroc, mai ales când rata de vaccinare nu a depășit 50% și știm că o parte mare din populație este în continuare expusă.

Reamintesc că PNL a impus certificatul verde la restaurante, mall-uri, la intrarea în instituţii, din acelaşi raţionament – protejarea sănătăţii oamenilor – iar aceste prevederi şi-au dovedit eficienţa. Şi am iniţiat legea certificatului verde pentru unele categorii de angajaţi având acelaşi obiectiv mai important decât orice – sănătatea tuturor şi depăşirea pandemiei”, a scris Ionuț Stroe joi pe Facebook.

Cîțu a dat tonul

Atacul lui Ionuț Stroe vine după ce președintele PNL, Florin Cîțu, a arătat că partidele din coaliție trebuie să ajungă la un compromis pe legea certificatului verde, subliniind că adoptarea legii ei depide de PSD.

„Există un certificat verde, există un proiect la Camera Deputaților. Eu cred că e o variantă de compromis, dacă se dorește în coaliție. Când am vrut să fac un proiect de lege, l-am depus la Parlament.

E foarte simplu. În coaliție voi aduce din nou pe masă proiectul de lege. UDMR știu că vrea să fie adoptat.

Atunci când am depus proiectul, rata de vaccinare a crescut. Când nu s-a mai discutat, s-a văzut că a scăzut. Totul e la PSD acum”, a declarat Florin Cîțu, marți seara, pentru TVR.

Ne puteți urmări și pe Google News