Sorin Cîmpeanu, deranjat de acuzațiile aduse de asociațiile de elevi: „Unde este tăierea numărului de beneficiari ai burselor de merit?”

Sorin Cîmpeanu, deranjat de acuzațiile aduse de asociațiile de elevi: „Unde este tăierea numărului de beneficiari ai burselor de merit?”Sursa: arhiva EVZ

Sorin Câmpeanu a decis ca bursele de merit să se acorde din semestrul II al acestui an școlar, crescând și media față de anii trecuți. Potrivit ordinului publicat în Monitorul Oficial, doar elevii cu medii de peste 9,50 vor beneficia de bursă. Asociațiile de elevi i-au adus acuze cu privire la această decizie, așa că ministrul Educației a oferit un răspuns clar.

Miercuri, Ministerul Educației a emis un comunicat semnat de Sorin Cîmpeanu în care se vorbește despre ordinul cu privire la bursele de merit. Elevii vor primi bursele din semestrul II, dar se schimbă și media. Dacă până acum primeau bursă elevii cu medii peste 8,50, din acest an vor primi doar cei cu medii peste 9,50.

Decizia Ministerului a deranjat extrem de tare elevii. Asociația Elevilor din Constanța, Asociația Vâlceană a Elevilor și Asociația Elevilor din București și Ilfov au adus acuzații grave ministrului Sorin Cîmpeanu, susținând că taie bursele a peste 700.000 de elevi.

Auzind aceste acuzații, ministrul Educației a decis să ofere un răspuns, printr-un comunicat. Întrebarea esențială: „Unde este scăderea cuantumului burselor?”

„Cuantumul burselor a crescut de la valori derizorii în multe cazuri în anul 2020 (6 lei/lună sau 8 lei/lună) la 500 lei/luna bursa de performanță și 200 lei/lună bursa de merit. Întrebare: UNDE este SCĂDEREA cuantumului burselor?

Bugetul destinat burselor elevilor a crescut de 4 ori față de bugetul anului 2020 și cu 60% față de anul 2021. Întrebare: UNDE este SCĂDEREA fondului de burse?

Cei 347.000 de beneficiari estimați ai burselor de merit pentru anul 2022 sunt de 3 ori mai mulți în raport cu cei 123.472 de beneficiari ai burselor de merit din anul 2020. Întrebare: UNDE este «tăierea» numărului de beneficiari ai burselor de merit?”, se arată în comunicatul semnat de Sorin Cîmpeanu.

Ce concluzie are comunicatul semnat de Sorin Cîmpeanu

Ministrul Educației face o comparație între anii 2020 și 2022, susținând că, deși i se aduc acuzații cu privire la tăierea burselor, în realitate vor beneficia de trei ori mai mulți elevi de ele.

„Numărul estimat de beneficiari pentru anul 2022 este de 537.477 de elevi, din care 347.000 de burse de merit (prin luarea în calcul a plafonului de 9.50) și 156.000 de burse de ajutor social. Precizăm că cei 347.000 de beneficiari estimați ai burselor de merit pentru anul 2022 sunt de 3 ori mai mulți în raport cu cei 123.472 de beneficiari ai burselor de merit din anul 2020. Deci, a treia întrebare ar fi: UNDE este «tăierea» numărului de beneficiari ai burselor de merit?”, mai precizează Sorin Cîmpeanu.

”Concluzie: „Oricât de mult ar fi promovată o informație falsă ea nu poate căpăta valoare de adevăr.””, încheie ministrul comunicatul.