La un an după ce Brexit a devenit o realitate concretă, britanicii sunt deziluzionaţi

La un an după ce Brexit a devenit o realitate concretă, britanicii sunt deziluzionaţi Sursa: Arhiva EVZ

LA LIBRE BELGIQUE. Istoria va reţine că pe 31 ianuarie 2020 Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană, că a încetat să mai fie reprezentat în instituţiile acesteia şi să ia parte la deciziile europene. Dar la 1 ianuarie 2021 s-a produs "adevăratul Brexit", la sfârşitul unei perioade de tranziţie în care legislaţiile europene continuau să se aplice în Regatul Unit, care rămânea temporar în uniunea vamală şi piaţa internă europeană.

De la începutul anului, Regatul Unit a devenit "cu totul" un stat terţ. În cele 11 luni care au trecut, britanicii au început să simtă impactul alegerilor făcute de guvernele conduse de Theresa May apoi de Boris Johnson, aprobate de Parlamentul de la Westminster: o ieşire din Uniunea Europeană sub formă de ruptură netă.

Brexiterii şi actualul prim-ministru în special, care îşi presară discursurile cu "great" şi "fantastic", au promis că retragerea din Uniunea Europeană va fi sinonimă cu libertate regăsită, beneficii, oportunităţi de folosit. Realitatea este alta. Britanicii au până acum mult mai multe motive să se plângă decât să se felicite de efectele Brexitului. Potrivit unui sondaj publicat recent de "The Observer", mai mult de şase alegători din zece cred că Brexit merge prost sau mai puţin bine decât îşi imaginaseră.

Regatul Unit a trebuit să facă faţă unor probleme de aprovizionare şi de penurie de mână de lucru. Puterea comercială britanică a avut de suferit de pe urma fatalei combinaţii pandemie-ieşirea din UE. "Global Britain"  încă încearcă să facă noi alianţe în lume. Pescarii britanici constată că situaţia lor nu este mai bună, ci uneori chiar mai rea decat atunci când ţara lor era membră a Uniunii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Brexit. Bilanțul consecințelor

Problema pusă de frontiera nord-irlandeză se presupunea că a fost reglementată de protocolul inclus în acordul de retragere. Trebuie constatat că nu este aşa şi că Londra încearcă să renegocieze ce a semnat şi aprobat. Cu câteva zile înainte de aniversarea datei la care Brexit a devenit realitate concretă, "La Libre Belgique" face bilanţul consecinţelor sale şi a ceea ce au devenit promisiunile privind un viitor încântător.

- Lanţuri de aprovizionare din ce în ce mai frragile: departe de a fi eliminat birocraţia, Brexit a înmulţit tracasările birocratice.

- Unde este oceanul de posibilităţi promis pescarilor britanici? "Politicienii ne-au instrumentalizat cu ocazia Brexit".

- După un an, Brexit tulbură încă pescuitul european: Franţa îşi menţine presiunea asupra Marii Britanii

- Canada, Norvegia, Noua Zeelandă... Unde sunt acordurile comerciale ale Marii Britanii? (Rador)