Specialiștii au emis alerta! Se pare că planurile de sărbători ne sunt date peste cap. Mare atenție!
- Emma Cristescu
- 15 decembrie 2021, 07:15
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a făcut publică prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Românii vor afla în ce condiții își vor petrece Crăciunul și Revelionul.
Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Află cum va fi vremea în intervalul 13 decembrie 2021 – 10 ianuarie 2022!
13 - 20 decembrie 2021
În această săptămână, vremea va fi mai ridicată în regiunile extracarpatice și centrale, față de această perioadă din an. Regimul pluviometric va fi local excedentar la munte și în extremitatea de sud-est a țării, dar și deficitar în regiunile sudvestice, vestice și nord-vestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
20 - 27 decembrie 2021
Minimele vor fi mai scăzute, mai ales la munte, față de temperaturile normale din această perioadă. Ploile își vor face simțită prezența în regiunile estice, sudice și vestice. Vremea de Crăciun va fi închisă, iar în zonele montane va ninge. În primele zile nu se vor înregistra variații semnificative și se vor atinge valori de -4… -2 grade Celsius, însă ulterior tendința va fi de scădere continuă spre -8… -6 grade Celsius. În primele nopți, media valorilor termice nocturne va avea mici oscilații și se va situa în jurul a -7 grade Celsius, însă ulterior va fi în scădere spre valori de -13… -12 grade Celsius spre finalul intervalului.
27 decembrie 2021 - 3 ianuarie 2022
Și această săptămână vine cu temperaturi foarte scăzute, mai ales în regiunile nordice. Regimul pluviometric va predomina în jumătatea sudică a țării, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă. Revelionul vine la pachet cu minime foarte scăzute, ploi și zăpadă, în zona montană.
3 ianuarie - 10 ianuarie 2022
Temperaturile minime vor fi îngrozitor de scăzute pentru această perioadă din an. Vor exista precipitații abundente în toată țara, în special în regiunile sudice, potrivit Cancan.