China vrea Taiwanul: Australia se pregătește de război. Beijingul amenință: „Vine Armaghedonul”

China vrea Taiwanul: Australia se pregătește de război. Beijingul amenință: „Vine Armaghedonul”China-Taiwan. Sursa foto: Arhiva EVZ

Statele Unite ale Americii (SUA) și Australia s-ar putea confrunta cu „Armaghedonul” în cazul în care vor încerca să oprească reunificarea Chinei cu insula Taiwan, a afirmat un expert chinez în relații internaționale. Specialistul din China a făcut o serie de remarci descrise drept „înfricoșătoare” de presa internațională.

Armata chineză deține capacitatea de a invada Taiwanul sau cel puțin este foarte aproape de a atinge această capacitate, potrivit unui raport al Congresului, publicat în această săptămână. Documentul a confirmat că Armata Populară de Eliberare (APL) „a obținut deja capacitățile necesare pentru a efectua o blocadă aeriană și navală, atacuri cibernetice și atacuri cu rachete împotriva Taiwanului”.

China poate ataca Taiwan: SUA nu sunt sigure că o pot opri

Comisia de evaluare economică și de securitate SUA-China este o agenție numită de Congres, însărcinată să ofere consultanță economică și pe teme de securitate națională guvernului american. Raportul acesteia a arătat că actuala capacitate maritimă și aeriană a APL ar putea lansa o forță de debarcare inițială de aproximativ 25.000 de soldați.

Raportul prevede câteva aspecte alarmante, printre care următorul: „Având în vedere aceste evoluții, a devenit mai puțin sigur că forțele militare convenționale ale SUA vor continua să îi descurajeze pe liderii chinezi să inițieze un atac asupra Taiwanului”.

Guvernul chinez aplică o „politică a unei unice Chine”, afirmând că există un singur stat suveran sub acest nume, iar Taiwanul face parte din China. Cu alte cuvinte, chinezii privesc Taiwanul ca pe o provincie separatistă care va reveni în cele din urmă sub controlul lor. Populația taiwaneză nu este de acord. Taiwanul susține că este o națiune separată - indiferent dacă independența este declarată oficial sau nu.

Avertisment pentru Joe Biden: „Cine se joacă cu focul se va arde”

Președintele SUA, Joe Biden, a promis să apere Taiwanul în cazul unui atac al Chinei. În ciuda faptului că nu are legături diplomatice oficiale cu Taiwanul, SUA sunt obligate să apere insula în conformitate cu termenii Legii privind relațiile cu Taiwanul, prin care americanii vând arme insulei autoguvernate.

Președintele chinez Xi Jinping l-a avertizat pe Biden în această săptămână că încurajarea independenței Taiwanului ar însemna „să ne jucăm cu focul”. Publicația chineză de stat Global Times a declarat: „Astfel de mișcări sunt extrem de periculoase, la fel ca joaca cu focul. Cine se joacă cu focul se va arde”.

Australia a promis, de asemenea, că va sprijini SUA în apărarea Taiwanului de atacurile chinezești.

China amenință Australia: Dacă va sprijini americanii, vine „Armaghedonul”

Victor Gao este un expert chinez în relații internaționale și traducător. El a lansat un avertisment înfricoșător pentru Australia, într-un interviu acordat emisiunii 60 Minutes Australia, în care a fost descris ca fiind un „purtător de cuvânt neoficial al regimului de la Beijing”.

„Cei care vor să blocheze unificarea Chinei cu Taiwanul Chinei vor fi sortiți eșecului. Ascultați, dacă Australia merge să lupte alături de soldații americani în campania Chinei pentru reunificarea între China continentală și China Taiwan, atunci vorbiți despre cel mai rău lucru la care puteți visa.

Un război între China și Statele Unite va scăpa în curând de sub control, iar acesta va fi Armaghedonul, efectiv Armaghedonul. Sper că poporul australian va ajunge să înțeleagă. Trebuie să tratați China cu respect, la fel de mult ca și pe cel pe care îl acordați Statelor Unite”, a declarat purtătorul de cuvânt neoficial al regimului de la Beijing.

Trimisul neoficial al Beijingului: „Va fi de zece ori mai rău decât cele mai groaznice coșmaruri”

Trupele de la o bază de antrenament chineză sunt instruite în luptă într-un simulacru de Taipei, capitala Taiwanului. Imagini din satelit arată că una dintre clădiri seamănă izbitor de mult cu sediul prezidențial din Taiwan.

„Să lăsăm China continentală să se unească cu Taiwanul, iar acest lucru îi va face pe chinezi, pe americani, pe australieni și pe întreaga omenire mai fericiți și mai siguri”, a mai transmis expertul chinez.

Îndemnând SUA și Australia să nu intervină, el a atras atenția că ulterioarele consecințe ale unei intervenții ar putea fi catastrofale. „Folosiți-vă toată imaginația. Gândiți-vă la toate coșmarurile la care vă puteți gândi, iar ceea ce se va întâmpla va fi de zece ori mai rău decât cele mai groaznice coșmaruri”, a spus Victor Gao.

Politicianul australian și fost general-maior al armatei australiene a făcut ecoul acestor temeri, declarând pentru 60 Minutes Australia: „În mod fundamental, având în vedere puterea militară pe care o au acum, ar putea acționa oricând. Asta este ceea ce mă sperie mai mult decât orice altceva”.

Întrebat de gazda emisiunii dacă Australia ar trebui să se pregătească pentru război „mâine”, Molan a răspuns: „Absolut”.

Cu toate acestea, Gao a subliniat că China nu dorește un război total. El a spus: „Vă rog să nu vă luptați. Nu apăsați pe trăgaci. Haideți să facem pace mai degrabă decât să facem război. China preferă pacea decât războiul, aceasta este cheia”.

Discuțiile dintre Biden și președintele Xi par să fi pus pe tapet perspectiva imediată a unui război. „Omenirea trăiește într-un sat global și ne confruntăm împreună cu provocări multiple. China și SUA trebuie să sporească comunicarea și cooperarea”, s-a exprimat șeful Chinei.