Românii fac haos în Spania. Refuză să se vaccineze, iar autoritățile sunt obligate să țină școlile închise din cauza lor

Românii fac haos în Spania. Refuză să se vaccineze, iar autoritățile sunt obligate să țină școlile închise din cauza lorSursa: arhiva EVZ

Autorităţile sanitare din oraşul spaniol Castellon se lovesc de o comunitatea de români reticentă la vaccinare. Numărul de şcoli închise s-a dublat în ultima săptămână, relatează presa spaniolă, în ciuda faptului că în oraş rata de vaccinare este de 91%, iar în Spania s-a ajuns la peste 70%. 

„Mai multe cazuri de COVID-19 în şcolile din Castellón din cauza comunităţii româneşti, care refuză să se vaccineze”, titrează presa din Spania. Numărul de clase închise din cauza infectării cu Sars-CoV-2 s-a dublat în ultima săptămână: astfel, Castellón are 17 săli de clasă închise în 11 centre educaţionale, aproape dublu într-o săptămână.

Vaccinarea a ajuns la aproape 91%

„Transmiterea crescută a coronavirusului în provincia Castellón, în ciuda faptului că acoperirea sa de vaccinare este deja aproape de 91%, are consecinţe directe în centrele de învăţământ. Eforturile autorităţilor locale de sănătate publică de a încerca să reducă curba de contagiune, sunt îngreunate, printre alţi factori, de o mai mare transmitere a virusului în rândul comunităţii româneşti, o parte din membrii acesteia fiind reticenţi la vaccinare. Această situaţie a determinat instituţiile locale de sănătate publică să ceară sprijin de la centru. Direcţia de Educaţie a emis o circulară prin care solicită colaborarea şcolilor pentru a atrage această parte a populaţiei neimunizate“, a relatat publicaţia Mediterráneo.

Oficiali de la Ministerul Educaţiei au dat asigurări joi, 4 noiembrie, că sunt în contact permanent cu Autoritatea de Sănătate Publică, „oferindu-şi deplina colaborare pentru a ajuta la conştientizarea familiilor cu privire la importanţa vaccinării tuturor membrilor cu vârsta de peste 12 ani”. „Joia trecută, 28 octombrie, Direcţia Teritorială a trimis tuturor centrelor educaţionale din regiunile Castellón toate informaţiile, pe care Departamentul de Sănătate Publică le-a transmis pentru a încuraja populaţia de peste 12 ani care nu a făcut acest lucru încă să se vaccineze, să facă să ajungă toate familiile”, au subliniat cei de la departamentul condus de Vicent Marzà, informează Adevărul.

Săli de clasă închise

Un număr de 17 săli de clasă au fost închise în Castellón din cauza faptului că au fost deja depistate mai multe cazuri de elevi infectaţi.

În acest sens, Inspectoratul Şcolar a comunicat ieri că, în ciuda creşterii din ultima săptămână, 99,7% din sălile de clasă sunt deschise normal şi că situaţia „nu poate fi comparată cu cea de anul trecut, când în ultima săptămână a lunii octombrie erau aproape de trei ori mai multe săli de clasă închise (50) în provincie”. Familii întregi infectate „Potrivit unor surse de încredere familiarizate cu situaţia epidemiologică, transmiterea virusului în comunitatea românească, întrucât un procent mare dintre membrii acesteia nu sunt vaccinaţi împotriva coronavirusului, este foarte rapidă, afectând familii întregi”, relatează publicaţia citată. În plus, sunt persoane cu interacţiune socială semnificativă, aşa că răspândirea este şi mai accelerată.

Prin urmare, infecţiile afectează şi minorii de vârstă şcolară.

Doar şapte la sută dintre spanioli sunt  împotriva vaccinului

Deşi vaccinarea este cea mai bună armă de combatere a pandemiei, faptul că există o circulaţie mai mare a Covidului poate provoca reinfecţii în grupurile de risc care au reuşit să piardă anticorpi, după cum au avertizat experţii. De aici şi relevanţa de a continua să avanseze în doza booster în rândul celor peste 70 de ani.

La mijlocul lunii, cei aproape 37.000 de oameni din Castellón cărora li s-a administrat Janssen în doză unică vor beneficia de o doză booster. Acum autorităţile sanitare se coordonează cu ONG-urile pentru a găsi soluţii să inoculeze din nou această doză persoanelor fără adăpost. În Spania s-a vaccinat complet 72,5 la sută din populaţie „Ne aflăm într-o situaţie de invidiat şi suntem invidiaţi pentru viteza campaniei noastre de vaccinare", a declarat cu mândrie Amós Garcia Rojas, preşedintele Societăţii Spaniole de Vaccinare (AEV), în cadrul unui interviu oferit postului spaniol RTVE. Motivul - Spania este, potrivit Ministerului naţional al Sănătăţii, ţara cu cel mai mare procentaj de persoane complet vaccinate din rândul G20, gupul celor mai importante state industrializate şi emergente. 34 de milioane de oameni, în total 72,5 la sută din populaţie, au fost deja vaccinaţi de două ori, relatează DW.

Spre comparaţie, doar 61,7 la sută din populaţia Germaniei a fost deja vaccinată complet. Şi în timp ce antivacciniştii demonstrează frecvent în Germania, în Spania aşa ceva e de neconceput. Potrivit unui sondaj realizat de institutul demoscopic CIS în luna mai, doar şapte la sută din spanioli sunt din principiu împotriva vaccinului. Experţii consideră că acceptanţa din Spania este motivată de factori culturali şi sociali. Foarte mulţi tineri s-au vaccinat fiindcă 55 la sută din cei cu vârste între 25-29 de ani locuiesc încă la părinţi. Ei nu vor să-şi infecteze rudele.

Ne puteți urmări și pe Google News