Alertă de COD GALBEN: Rafalele de vânt vor mătura străzile! Se întâmplă în aceste teritorii

Alertă de COD GALBEN: Rafalele de vânt vor mătura străzile! Se întâmplă în aceste teritorii Cod portocaliu de vânt puternic. Sursa foto: Arhivă EVZ

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis duminică dimineață, 31 octombrie, o atenționare nowcasting de COD GALBEN de vânt puternic pentru mai multe localități din județul Sibiu. Avertizarea meteo este valabilă până după-amiază.

COD GALBEN de vânt puternic

Dacă ziua de duminică a început cu temperaturi ușor mai ridicate decât în perioada anterioară, meteorologii au emis o avertizare de COD GALBEN de vânt puternic pentru județul Sibiu, care va fi valabilă până duminică, 31 octombrie, la ora 15.00.

Rafalele de vânt vor putea atinge viteze ce vor varia între 55 și 65 de km/h. Principalele localități în care se va semnala vânt puternic vor fi: Avrig, Tălmaciu, Șelimbăr, Turnu Roșu și Boița.

Ceață în primele ore ale dimineții

Duminică, în primele ore ale zilei, meteorologii au avertizat și cu privire la ceața ce a determinat reducerea vizibilității local sub 200 m în zona depresionară din județul Harghita. Temperaturile din termometre se vor menține, însă, destul de ridicate în perioada următoare, iar maximele vor ajunge și la 17 grade Celsius, anunță meteorologii.

Ne puteți urmări și pe Google News

În ziua de 31 octombrie 2021 vremea va fi predominant frumoasă în regiunile vestice, centrale şi nordice, unde cerul va fi variabil spre mai mult senin. Restul țării, însă, nu se va bucura de razele soarelui, pentru că se anunță înnorări persistente în cea mai mare parte a intervalului, iar pe arii restrânse în sud şi sud-est se vor semnala ploi slabe sau burniţă.

Rafale de vânt slabe în București

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sud-vestul şi nord-estul României, dar şi pe crestele montane. Maximele termice se vor încadra între 11 şi 17 grade Celsius, iar minimile termice vor fi cuprinse între -3 grade în estul Transilvaniei şi 10 grade pe litoral. Dimineaţa şi noaptea, pe alocuri, în zonele joase de relief, se vor semnala condiții de ceață.

În Capitală se anunță o zi în care cerul va fi temporar noros cu posibile condiţii de burniţă. Vântul va sufla în general slab, iar temperatura maximă va fi de 14 grade, iar cea minimă de 7 grade Celsius.