FBI face prăpăd în anturajul lui Putin. Percheziții de amploare la miliardarul rus acuzat că a intervenit în alegerile din SUA
- Ramona Rotaru
- 19 octombrie 2021, 23:59
Oleg Deripaska a intrat în atenția FBI-ului. Marți seara, NBC News, citând un purtător de cuvânt al agenţiei, au anunțat faptul că agenții federali derulează „activităţi de aplicare a legii” la locuința din Washington a oligarhului rus.
Reporterul NBC Tom Winter a făcut o postare pe Twitter, în care anunța faptul că agenții FBI se aflau la intrarea în proprietatea lui Oleg Deripaska, restricționând accesul.
Reuters a încercat să obțină și un punct de vedere oficial cu privire la activitatea desfășurată la casa rusului, așa că au contactat un reprezentant FBI. Acesta a confirmat faptul că au loc activități autorizate de lege la o locuință situată pe 30th Street din Washington, însă nu a precizat dacă este vorba de casa lui Oleg Deripaska. În anul 2017, Washington Post a făcut o relatare cu privire la legătura dintre miliardarul rus și o proprietate de pe strada menționată de reprezentantul federal.
Primele imagini cu privire la acțiunile desfășurate de FBI pe 30th Street din Washington au fost publicate de Live Reuters. Pe filmare se poate observa un agent federal aflat în fața locuinței, iar proprietatea împrejmuită de o bandă galbenă.
Oleg Deripaska, un influent miliardar rus în vârstă de 53 de ani, a fost luat în vizor de către SUA încă din 2018. Acesta a fost trecut pe lista neagră a sancțiunilor împreună cu un asociat al președintelui rus Vladimir Putin. Totul are legătură cu presupusa ingerinţă rusă în alegerile prezidenţiale din 2016.
Miliardarul rus deține o parte din acțiunile gigantului aluminiului Rusal prin intermediul capitalului său de la compania mamă En+ Group. Cele două companii au scăpat de sancțiunile impuse de Washington, însă nu și Deripaska. Rusul a depus o acțiune în instanță pentru a fi ridicate și sancțiunile care îl vizează, însă răspunsul a fost unul negativ, cererea fiind respinsă în iunie.
Marți, în urma anunțului cu privire la perchezițiile FBI la casa miliardarului rus, cotația acțiunilor Rusal la Moscova a scăzut cu 6%.
Reprezentantul lui Deripaska de la Moscova a fost contacta de către jurnaliști pentru a obține un punct de vedere cu privire la aceste percheziții, însă acesta nu a răspuns solicitărilor. Nici cei doi avocați ai miliardarului rus nu au putut fi contactați, relatează Agerpres.