Telefonul mobil, pericol teribil pentru sănătate. „Oamenii realizează că trebuie să facă schimbări abia când...”
- Sabina Popescu
- 28 septembrie 2021, 14:35
Telefonul mobil poate fi cauza multor afecțiuni de sănătate. Specialiștii din Sănătate spun că trupul uman nu este creat pentru a petrece timp îndelungat aplecat, cu ochii în dispozitive mobile sau cu telefoane la ureche. Dacă ai remarcat dureri la nivelul coatelor, a degetelor, gâtului, încheieturilor și/sau spatelui este foarte posibil să fie vina telefonului mobil.
Degetul mare este cel cu care oamenii tastează cel mai des pe dispozitivele mobile. Chiar și dacă tastatura fizică este înlocuită cu ecrane tactile, degetul mare este folosit excesiv pentru a scrie sau a derula imagini de pe diverse dispozitive electronice.
Medicul Jaime Quinn, specialist în Terapie Fizică recomandă utilizarea și celorlalte degete pentru a tasta mesaje. „Dacă, totuși, nu scapi de durerea din degetul mare chiar dacă nu-l mai utilizezi ca odinioară, ar trebui să mergi la medicul de familie”, a spus Quinn.
Cum afectează telefonul mobil sănătatea. Alte patru afecțiuni cu care te poți confrunta
Postura ușor aplecată asupra telefonului sau dispozitivelor mobile nu este benefică deloc pentru corpul uman. „Am multi pacienți care se plâng din cauza durerilor de gât generate de o postura proastă la care folosirea mobilului are o contribuție importanta”, a explicat dr. Kenneth K. Hansraj, medic chirurg din New York.
Cadrul medical spune că poziția aplecată asupra dispozitivelor mobile generează o presiune anormală pe coloana vertebrală. „Cu timpul, gâtul începe să te doară, iar mușchii pot fi cuprinși de spasme și, în cele din urma, oasele încep să-si modifice structura”, a declarat Dr. Hansraj.
„Oamenii uită să se folosească de mobilitatea ochilor, poți privi în jos fără să-ți apleci întreg capul”, a argumentat Dr. Hansraj.
Utilizatorii dispozitivelor mobile uită să-și folosească funcțiile corpului în mod corect
Dacă ții dispozitivele mobile la nivelul ochilor, acțiunea generează întinderea nervilor din apropierea coatelor astfel încât te poți confrunta cu dureri. Utilizatorii țin încheieturile în poziții fixe în timp ce scriu mesaje, demers care afectează și mușchii antebrațului, potrivit specialistului în Terapie Fizică citat.
Quinn recomandă ca telefoanele să nu fie utilizate cu ajutorul unei singure mâini atunci când se citesc articole sau informații.
De asemenea, „când îți apleci gâtul și umerii, mușchii din față se contractă în vreme ce mușchii spatelui încep să slăbească, așa că din punct de vedere muscular creezi dezechilibru odată cu trecerea timpului”, potrivit medicului Quinn. Astfel, în corpul uman se acumulează exagerat de multă tensiune, care poate conduce la dureri de spate.
Specialiștii recomandă ca utilizatorii dispozitivelor mobile să adopte o poziție corectă a trupului, cu umerii ușor în spate, fără a se cocoșa. „Adesea, oamenii realizează că trebuie să facă schimbări abia după ce durerile și afecțiunile de sănătate nu le mai dau pace”, s-a exprimat Dr. Hansraj, potrivit noi.md.
Din cauza presiunii exercitate pe tendoane și încheieturi, oamenii se pot confrunta și cu flexarea acestora din urmă astfel încât medicii recomandă alternarea mâinilor pe durata utilizării dispozitivelor mobile.