Afganul care i-a salvat viața lui Joe Biden „uitat” la talibani. Apelul disperat al lui Mohammed
- Mihnea Talau
- 3 septembrie 2021, 10:15
Mii de cetățeni afgani care au colaborat cu Washingtonul au rămas captivi unui regim controlat de forțele talibane. Printre aceștia se numără și Mohammed, un interpret care în urmă cu peste un deceniu l-a salvat pe actualul președintele american, Joe Biden, după ce elicopterul în care acesta se afla a fost forțat să aterizeze din cauza unei furtuni de zăpadă.
Acum, Mohammed îi cere liderului de la Casa Albă să îl salveze pe el și pe familia lui, scoțându-i din Afganistan, potrivit unei declarații pe care cetățeanul afgan a făcut-o pentru The Wall Street Journal.
În urmă cu treisprezece ani, interpretul afgan Mohammed a ajutat la salvarea lui Joe Biden, pe atunci senator al SUA, și a altor doi senatori americani, după ce elicopterul în care aceștia se aflau a fost forțat să aterizeze într-o vale din Afganistan, din cauza unei furtuni de zăpadă.
Mohammed, soția sa și cei patru copii ai lor se ascund în prezent de talibani după ce nu au reușit să iasă din Afganistan din cauza birocrației care le-a blocat accesul la o viață nouă în altă țară. Această familie se numără printre nenumăratele familii de afgani care au rămas în urmă, în țara controlată de talibani, după ce Statele Unite ale Americii și-au finalizat luni campania militară din Afganistan.
Cum l-a salvat pe Joe Biden
În 2008, pe când avea 36 de ani, Mohammed era un interpret pentru armata SUA. Într-o zi friguroasă de februarie, acesta a sărit în ajutor când două elicoptere ale armatei americane Black Hawk au aterizat de urgență într-o vale din Afganistan, în timpul unei furtuni de zăpadă, după cum au relatat veteranii armatei americane la acea vreme. La bord se aflau trei senatori americani - Joe Biden, actualul Președinte al SUA, John Kerry, fostul Secretar de stat al SUA și Chuck Hagel, fostul Secretar al apărării din SUA.
Călătoria în Afganistan a fost una dintre numeroasele călătorii în străinătate pe care cei trei senatori le-au făcut împreună în acea perioadă.
Echipajul de la bordul elicopterului a trimis un apel urgent de ajutor către baza americană Bagram. Mohammed a auzit solicitarea pentru ajutor și a sărit imediat într-un Humvee alături de un militar american din Divizia 82 Aeriană. Cei doi au condus prin munții din apropiere pentru a-i salva pe oficialii americani, conform relatărilor lui Brian Genthe, colegul de drum al lui Mohammed în misiunea de salvare, care după ce a revenit în SUA s-a alăturat Gărzii Naționale din Arizona.
Aterizarea de urgență a elicopterelor armatei SUA într-o vale la aproximativ 20 de mile sud-est de baza Bagram nu se afla într-o zonă controlată de talibani, însă nu era tocmai prietenoasă. De altfel, cu o zi înainte de acest incident, Divizia 82 Aeriană și un grup de insurgenți talibani se confruntaseră la aproximativ 16 kilometri distanță de locul în care elicopterele americane au aterizat.
Conform declarațiilor ulterioare ale lui John Kerry, în timp ce încercau să se încălzească în elicopter, cei trei senatori americani au început să facă glume despre aruncarea cu bulgări de zăpadă asupra talibanilor, în eventualitatea unui atac al acestora.
„Aveam de gând să-l trimitem pe Biden să lupte împotriva talibanilor cu bulgări de zăpadă”, a precizat Kerry, glumind.
Mohammed a stat de pază împreună cu alți câțiva soldații afgani pe o parte a elicopterelor, în timp ce membrii Diviziei 82 Aeriană protejau cealaltă parte. Când localnicii curioși se apropiau prea mult de elicoptere, Mohammed folosea un megafon pentru a le spune să plece. Operațiunea de salvare a celor trei senatori americani a durat 30 de ore și s-a desfășurat în condiții vitrege, până când elicopterele au putut fi ridicate de la sol, iar soldații s-au întors la baza din Bagram, notează digi24.ro.
„Domnule președinte, salvați-mă pe mine și pe familia mea”
În timpul campaniei prezidențiale din 2008, Joe Biden, care candida atunci la funcția de vicepreședinte al administrației Obama, a vorbit adesea despre incidentul elicopterului foțat să aterizeze, încercând să portretizeze călătoria sa drept o creditare în materie de politică externă.
„Dacă vreți să știți unde se află Al Qaeda, dacă vreți să știți unde locuiește Osama bin Laden, întoarceți-vă în Afganistan cu mine. Trebuie să mergeți în zona în care elicopterul meu a fost forțat să coboare. Acolo se află dușmanii noștri, în mijlocul acelor munți”, le-a declarat Biden adversarilor săi politici în octombrie 2008, la doar câteva luni după operațiunea de salvare din februarie.
„Domnule președinte, salvați-mă pe mine și pe familia mea”, a declarat Mohammed pentru The Wall Street Journal. Acesta le-a cerut jurnaliștilor americani să nu-i fie folosit numele complet, pentru că încă se ascunde în Kabul. „Vă rog să nu mă uitați aici”, a mai făcut apel Mohammed la Joe Biden, omul pe care l-a salvat în trecut.
Însă, procesul de obținere a vizei pentru Mohammed s-a blocat după ce firma privată de securitate la care lucra a pierdut actele de care acesta avea nevoie pentru cererea sa, după cum a spus Brian Genthe. După ce talibanii au cucerit capitala afgană Kabul, Mohammed, la fel ca alte mii de afgani, și-a încercat norocul și a mers la porțile aeroportului din Kabul, unde a fost întâmpinat de refuzul forțelor armate ale SUA. Acestuia i-a fost permisă trecerea, însă nu și soției și copiilor săi, drept urmare a rămas în Kabul.