Florin Cîțu refuză cu înverșunare să spună dacă s-a drogat. A explodat iar: ”Nu poți să întrebi chiar orice!”
- Sabina Popescu
- 19 august 2021, 23:29
Reacție fenomenală a premierul Florin Cîțu. Joi seară a fost întrebat, din nou, dacă s-a drogat, având în vedere că în spațiu public au apărut informații legate de acest subiect. Premierul s-a enervat și i-a reproșat jurnalistei că nu poate să întrebe „chiar orice”.
Premierul Florin Cîțu a refuzat să răspundă la întrebarea adresată de o jurnalistă de la TVR 1 în legătură cu consumul de droguri. Șeful Guvernului i-a reproșat acesteia că nu poate să își permită să întrebe orice. Mai mult decât atât, Florin Cîțu s-a arătat deranjat de faptul că nimeni nu îi solicită să comenteze creșterea economică a României de 13,6%.
Reacția prim-ministrului PNL vine în contextul în care și în dimineața zilei de joi, jurnaliștii l-au întrebat același lucru, însă Cîțu s-a enervat și a transmis că întrebările sunt „tâmpite”.
Jurnalist: Legat de situaţia drogurilor, aţi consumat vreodată?
Florin Cîțu: Haideţi să terminăm cu astfel de întrebări tâmpite, sincer.
Florin Cîțu a atacat jurnalista: „Nu poți să întrebi chiar orice”
Mai multe voci din spațiul public îl acuză pe premierul României că este consumator de droguri. Deputatul USR Emanuel Ungureanu a declarat că „ar fi imagini cu Florin Cîțu în timp ce consumă droguri”. Având în vedere că există suspiciuni în legătură cu motivul condamnării cu executare a premierului, jurnalista de la TVR 1 l-a întrebat, din nou, pe demnitar dacă a consumat droguri, însă Florin Cîțu a refuzat să îi răspundă.
Motivul? „Pentru că sunt întrebări care nu își au rostul. Nu poți să întrebi chiar orice mai ales când sunt lucruri foarte importante de care vorbeam. Vorbeam de situația romanilor din Kabul. Cred că avem cu toți discernământ când vorbim de situația unor oameni disperați să ajungă acasă să ne păstram totuși respectul ce întrebări punem despre aceasta situație”, a replicat Florin Cîțu jurnalistei.
Premierul s-a supărat. Nu-l întreabă nimeni despre creșterea economică
Aceasta a insistat: „Deci vă deranja contextul, nu întrebarea în sine?”
„Eu pot să răspund sau să nu răspund. Haideți să ne concentram pe lucruri serioase”, a spus premierul, arătându-se nemulțumit că reporterii nu-l întreabă despre evoluția economiei țării. „De ce nu mă întreabă nimeni de creșterea economică de 13,6% cum m-ați întrebat dvs?”, s-a exprimat Cîțu.
„Românii trebuie să știe. Îi faceți să știe?”, a întrebat jurnalista. „Bineînțeles că trebuie să știe românii. Chiar nu mi se pare o întrebare... Nu are sens această întrebare, chiar nu are sens”, a conchis premierul României.