Cum va evolua criza istorică din Afganistan. Liviu Mihaiu: Acolo e o înțelegere între marile puteri. VIDEO
- Andreea Vlad
- 18 august 2021, 17:02
Arena EVZ-Play a găzduit, miercuri, o dezbatere de excepţie: Robert Turcescu, Liviu Mihaiu, Octavian Hoandră şi Mihai Neamţu au analizat implicațiile crizei umanitare și politice din Afganistan și ecuația geostrategică a marilor puteri interesate în funcție de mizele acestora.
Discuția de miercuri, transmisă live de la 12 pe pagina de Facebook evz.ro şi pe canalul de YouTube EVZ-Capital, a stârnit vii discuții și a expus multiple puncte de vedere ale invitaților de elită ai moderatorului Robert Turcescu.
Mai făceam o planetă cu banii din Afganistan
Liviu Mihaiu a invocat marea miză economică a bătăliei pentru Afganistan, care „nu e fără resurse și nu e fără geopolitică. 3.000 de miliarde valorează metalele rare de pe teritoriul Afganistanului. China e în pole position să le exploateze. Acolo e o înțelegere între marile puteri. Toți analiștii spun că nu e un teritoriu de cucerit militar. Țara are 80% din opiumul mondial. Talibanii de azi nu mai sunt mujahedinii de ieri, își protejează averea națională, opium".
Moderatorul a remarcat că vede „niște eforturi foarte mari de PR din partea administrației Biden". Însă în opinia lui Mihaiu, pentru americani războiul oricum nu mai avea sens. Retragerea era de mult previzibilă, s-a cheltuit enorm în Afganistan, „mai făceam o planetă cu banii ăștia. Era absurd să cheltui pentru un teritoriu care nu poate fi democratizat".
Mihail Neamțu: Se resetează harta lumii
Scriitorul și politicianul Mihail Neamțu a amintit că dacă acum 20 de ani, Statele Unite au descins în Afganistan din nevoia unei răzbunări pentru momentul 11 septembrie 2001, iar o perioadă „toată această pax americana ne-a convenit", în prezent „China e cel mai mare pericol la adresa acestei păci. Utopia liberală a politicienilor de la Bruxelles e năruită, e o mostră de inadecvare și prostie. Talibanii aveau o înțelege cu rușii și chinezii.
Se resetează harta lumii. Pentru prima oară vedem America făcând pași înapoi. Oare administrația Biden va lupta pentru noi? Va mai livra promisiuni ferme cu Kamala Harris care are zero expertiză militară? E o prăbușire a imaginii Americii în lume. Afganistan devine un fel de Iran, talibanii duc un război sfânt și nu se vor opri, spun: noi avem timpul. Acest cimitir al imperiilor se pregătește să fie un ghimpe în coasta ordinii mondiale".
În opinia clujeanului Octavian Hoandră, „pax americana începe să nu mai fie nimic. Vedem cum o religie tânără cum e cea islamică, care poate să fie ucigașă, plătește o Americă în care noi am crezut". Liviu Mihaiu a subliniat că îi dă dreptate lui Joe Biden, din moment ce „afganii n-au vrut să lupte. Vina americanilor e strict imperialistă", a conchis invitatul.
Ediția integrală a emisiunii poate fi vizionată aici: