Meghan și Harry, apel disperat: „O parte din noi suferă alături de ei”

Meghan și Harry, apel disperat: „O parte din noi suferă alături de ei”Ducele și Ducesa de Sussex; Sursă foto:X

Ducii de Sussex, prințul Harry și soția sa, Meghan Markle, fac apel la unitate, în contextul evenimentelor din ultima perioadă. Este vorba despre pandemia de coronavirus, cutremurul din Haiti și preluarea puterii de către talibani în Afganistan.

Prinţul Harry şi Meghan Markle au făcut o declarație de presă în care au afirmat că omenirea se simte „cu inima frântă”, „fără glas” şi „speriată” de tot ceea ce se întâmplă.

„Când vreo persoană sau comunitate suferă, o parte din noi suferă alături de ei, fie că ne dăm seama sau nu”, au transmis Harry şi Meghan.

Cei doi au transmis un mesaj - apel care a fost publicat pe site-ul organizaţiei lor nonprofit Archewell.

„Şi deşi nu suntem făcuţi pentru a trăi în suferinţă, ca oameni, suntem condiţionaţi să o acceptăm”, au mai spus ducii, după care au adăugat: „Este uşor să ne simţim neputincioşi, dar ne putem pune valorile în acţiune – împreună”.

În mesajul transmis, Meghan şi Harry au lansat un apel pentru susţinerea organizaţiilor Women for Afghan Women, World Central Kitchen, Afghan Aid, Mercy Corps şi Invictus.

„Ne dăm seama că mulţi dintre voi s-ar putea simţi neajutoraţi acum privind la rapiditatea cu care se schimbă lucrurile în lume”, au mai spus Harry şi Meghan.

„Sentimentele de dezorientare şi înfrângere ne pot copleşi, dar trebuie să avem încredere în puterea scopului, acţiunii şi angajamentului comun pentru bunăstarea noastră colectivă”.

Evenimentele la care fac referire Harry și Meghan

În urma cutremurului din Haiti au murit în jur de 1.400 de persoane, iar alte 6.000 au fost rănite. Seismul care a lovit țara, sâmbătă, a avut o magnitudine de 7,2 grade, conform statisticilor oficiale. Mai multe mii de clădiri de locuințe au fost distruse pe teritoriul ţării, de unda seismică, astfel că numeroase persoane au rămas fără adăpost.

Pe de altă parte, talibanii au cucerit capitala Afganistanului duminică, iar preşedintele Ashraf Ghani a părăsit ţara. În acest context, câteva mii de cetățeni afgani au încercat să fugă, creând scene haotice pe aeroportul internaţional din Kabul. Imaginile cu avioanele de care se agățau ciorchine de oameni disperați să scape din țara căzută pe mâna luptătorilor musulmani radicali au făcut încojurul lumii, stârnind valuri de emoție.

Cel de-al treilea subiect la care fac referire ducii de Sussex este pandemia de coronavirus care cunoaște un al patrulea val. Acesta este provocat de varianta Delta, mult mai contagioasă. Peste 4 milioane de persoane au murit la nivel global din cauza pandemiei.

Ne puteți urmări și pe Google News