Soția lui Vali Vijelie a dat Tanzania pe Năvodari. Carmen Rusu, un altfel de Zanzibar pe litoral
- Denisa Macovei
- 17 august 2021, 08:30
La începutul anului toată lumea vorbea despre recitalul pe care l-a susținut Vali Vijelie în Zanzibar, un „concert” ad-hoc care a fost distribuit pe rețelele de socializare, la care au participat toți românii care se aflau în preajmă, alți turiști de pe insulă, dar și băștinași. Chiar și după șase luni, filmările cu spectacolul din Tanzania sunt virale pe platformele de socializare.
Revenit în țară, o dată cu ridicarea restricțiilor, au și reînceput concertele și cântările la petrecerile de nuntă, botez sau alte cumetrii, așa că pentru Vali Vijelie și familia lui nici nu se pune problema să poată pleca într-o nouă vacanță în Zanzibar.
[soc_slider_shortcode id="4248066"]
Dacă artistul nu are timp de vacanță, soția lui a găsit soluția. A găsit plaja Zanzibar aproape de casă. Ce-i drept, Carmen Rusu a dat Tanzania pe Năvodari, însă cel puțin se bucură de soare și de mare. Cât timp Vali Vijelie face turul țării pentru diverse recitaluri, soția lui Carmen se bronzează pe litoralul românesc. Zilele trecute, fotoreporterii EVZ au întâlnit-o pe soția artistului în Zanzibar, varianta Năvodari. Pentru că insula africană a devenit în ultimii ani atât de îndrăgită de români, un administrator de plaje din România s-a gândit să profite de pe urma acestui aspect.
Carmen Rusu nu s-a distrat însă la fel de tare ca în vacanța pe care a avut-o în luna februarie alături de familia ei și de prietenii apropiați. Din fotografii reiese că soția lui Vali Vijelie a venit singură la plajă, fără niciunul dintre cei doi copii pe care îi are cu artistul. Îmbrăcată cu o rochie simplă, vaporoasă și înflorată, însă cu o geantă în valoare de 1600 de euro în care și-a pus crema de plajă, femeia nu a stat prea mult la soare. După câte ore de bronz, și-a luat geanta și s-a retras la hotel, cel mai probabil pentru a merge la masă.
Ce s-a întâmplat de fapt în Zanzibar
În luna februarie, când au apărut primele filmări cu Vali Vijelie cântând pe plajă s-a speculat că artistul a susținut un adevărat concert acolo și că a fost remunerat pentru asta. La întoarcere a ținut să precizeze cum au stat de fapt lucrurile și că, nu doar că nu a fost plătit pentru prestația din Tanzania, ci a scos bani din buzunar pentru a se putea distra în ziua respectivă alături de familie și prietenii lui.
„Am avut o discuție cu niște prieteni, am fost vreo 30 de persoane acolo. Și am zis să cheltuim banii pe care îi aveam pregătiți pentru vacanță. Am pus bani mână de la mână și am plecat pe plaja asta de lux. La un moment dat, eram la bar și au început să cânte piesele mele. Domnișoarele care dansau acolo erau angajate să facă asta. Au chemat DJ-ul, mi-au adus un microfon și am început să cânt, totul a fost firesc. Ne-am distrat, nu a fost nimic aranjat. S-au strâns și foarte mulți români acolo, totul a fost spontan. Ne-am simțit bine, am cântat vreo cinci piese. Ei au 100 de dolari pe lună, noi le-am dat atât în 45 minute”, a povestit Vali Vilejie la Teo Show.