Ca și cum nu ar fi de ajuns invazia țânțarilor și șobolanilor, în București au apărut și șerpii. Reptilă găsită lângă un loc de joacă

Ca și cum nu ar fi de ajuns invazia țânțarilor și șobolanilor, în București au apărut și șerpii. Reptilă găsită lângă un loc de joacă

Un șarpe a apărut, astăzi, în Herăstrău, în apropierea unui loc de joacă și a fost omorât de un părinte care se afla în acea zonă.

Descoperire uimitoare făcută în Parcul Herăstrău, chiar în apropierea unui loc de joacă pentru copii. Acolo a fost găsit un șarpe care măsoară 1 metru. Reptila se plimba nestingherită chiar printre cei mici, care se jucau. Unul dintre părinți a observat animalul din apropierea leagănelor și a reușit să-l omoare, conform Antena 3.

Probleme mari în București și cu țânțarii, și cu șobolanii

În București, în acest sezon de vară, marile probleme sunt legate de invazia șobolanilor și a țânțarilor. Autoritățile s-au mișcat foarte lent și au întârziat procesele de dezinsecție și deratizare. Abia la data de 8 iunie au început cele două proceduri. „Aş fi vrut să începem aceste operaţiuni mai devreme, dar situaţia financiară a primăriei (datoriile curente de 3 miliarde, conturile poprite, investiţiile blocate) ne-a forţat să decidem tăieri sau amânări de cheltuieli. Nu e plăcut atunci când scoţi gunoiul de sub preş, dar acum suntem pe un drum bun, iar primăria îşi va îndeplini obligaţiile faţă de bucureşteni”, anunța la vremea respectivă Nicușor Dan, primarul general al Capitalei.

„Ieri seară au început operaţiunile de dezinsecţie şi deratizare în Capitală. Tratamentele împotriva ţânţarilor şi căpuşelor au loc în tot Bucureştiul, începând de la periferie spre centru. Aceste tratamente se fac în fiecare seară, începând cu ora 9,00, şi vor dura 7 zile, urmând să se lucreze simultan cu 12 echipe.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ce anunța Nicușor Dan în luna iunie

În parcuri se va intra în zilele de joi şi vineri, astfel încât acestea să fie pregătite pentru plimbările bucureştenilor la sfârşit de săptămână. Pentru deratizare, fiecare asociaţie de proprietari va fi anunţată de începerea tratamentului, ca să nu fie afectate animalele de companie care sunt plimbate în jurul blocurilor. Activităţile de dezinsecţie şi deratizare vor fi repetate de mai multe ori pe timpul verii şi al toamnei”, mai anunța Nicușor Dan. Chiar dacă au mai urmat și alte acțiuni, Bucureștiul este asaltat și de țânțari, și de șobolani.